Feeds:
Articole
Comentarii

Există lucruri care nu trebuie demonstrate. Se simt şi atât. Un prieten adevărat ştie ce simţi şi ce ai vrea să spui chiar şi atunci când nu spui nimic. Chiar şi atunci când ţii totul pentru tine.

Iubirea e altfel decât prietenia, mai sofisticată şi mai pretenţioasă. Ea are nevoie de dovezi. E ceva ce se stinge încet-încet dacă nu mai are combustibil. E uşor s-o demonstrezi şi nu ţi se pare ceva imposibil, ceva ce n-ai chef să faci atunci când simţi. Poţi să faci ceva ce ar face fericită persoana ACEEA sau poţi să nu faci ceva ce i-ar crea suferinţă. E atât de simplu să arăţi ce simţi. Dragostea nu aprinde mânia, orice ar fi. Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci caută adevărul.  Iubirea e ceva simplu pe care am reuşit să-l complicăm. Căruia îi căutăm explicaţii. Suntem răi în numele ei. Şi asta pentru că am uitat să simţim. Am uitat să preţuim ce avem. Şi să deschidem ochii atunci când facem o alegere.

Din fericire, oricând există o scăpare. Nu există the way back, dar există alt drum, mai lăturalnic, mai anevoios, dar de multe ori mai bun.

Anunțuri

Cu fiecare lacrimă vărsată, îi înfigem şi mai adânc cuţitul în rană.

Cu fiecare cuvânt urât spus la nervi, cu fiecare înjurătură a noastră ea mai moare puţin.

Cu fiecare pahar de alcool şi cu fiecare ţigară de maryjane tăiem câte o bucăţică din ea.

Cu fiecare clipă de nepăsare, cu fiecare moment de ignoranţă şi cu fiecare răutate gratuită îi mai dăm câte un pumn în gură.

Cu fiecare zi de sărbătoare pe care o uităm, cu fiecare cadou necumpărat şi cu fiecare floare neoferită o mai omorâm aşa puţin.

Cu fiecare apel ignorat, cu fiecare moment în care nu sunăm, cu fiecare mesaj nerăspuns îi mai tăiem puţin din suflare.

Cu fiecare privire răutăcioasă, cu fiecare gest urâcios, cu fiecare lovitură o ucidem.

O ucidem încet, dureros, al dracu de dureros chiar. Nici măcar nu realizăm clipa în care ea moare, părăsind lumea noastră, căutându-şi alte suflete pereche pe care să le facă să vibreze. Atunci când cele mai simple cuvinte devin gest mecanic, atunci când îmbrăţişarea nu ne mai dă fiori, ci ne provoacă silă, atunci când ne-am obişnuit, atunci putem fi siguri: A murit. Din păcate, mulţi sunt aceia care trăiesc o viaţă întreagă împreună, fără să-şi dea seama că EA s-a transformat în cadavru.

Ai grijă

Ai grijă de cine îţi baţi joc. S-ar putea ca acea persoană să fie mult mai puternică decât tine.

Nu lovi şi nu înjura pe cineva mai slab decât tine. Cândva, vei păţi la fel şi vei suferi înzecit.

Comportă-te aşa cum spui şi aşa cum simţi, niciodată aşa cum îţi dictează caracterul.

Fii bun, ajută şi nu fă diferenţe. De multe ori îi uităm şi neglijăm pe cei de lângă noi. Păcat, fiindcă ei sunt cei ce ne cunosc cel mai bine şi ne sunt aproape.

Nu răni gratuit, doar pentru a te simţi tu bine. E păcat când un om suferă fără să merite asta.

Nu te lăsa manipulat şi ai grijă cum îţi alcătuieşti scara de valori.

Fii atent la alegerile pe care le faci. Viaţa e scurtă şi timpul se scurge rapid. Analizează scurt şi ia o decizie subit.

Pleacă atunci când te simţi nedorit. Prinde curaj şi începe altceva.

Odihneşte-te atunci când nu mai poţi. Inspiră şi expiră adânc. Plângi un minut dacă e nevoie. Dar apoi şterge-ţi lacrimile, strânge din dinţi şi fă ceea ce trebuie să faci.

Gata

De data asta, chiar m-am săturat. Nu mai am motive. Pa.

Am dubii

Şi când am dubii, de obicei nu e bine. Nu mai sunt sigură. Nu sunt sigură că îmi place ceea ce fac şi unde, nu sunt sigură că vreau să rămân în ţara asta de căcat, nu sunt sigură pe mine. Înnebunesc? Nu cred.

Întotdeauna m-am gândit că am un orizont larg. Că pot trăi oriunde, sau na, aproape oriunde în lumea asta cu oricine şi că-mi poate fi bine. Nu mai sunt sigură nici măcar de asta. Într-un fel aş vrea să plec, într-alt fel aş vrea să rămân, dacă aş primi un motiv câtuşi de mic pentru asta. În schimb, primesc mai mereu şuturi în cur, „deranjez” prin prezenţa mea, fie ea şi numai telefonică. Ce să fac? Să rămân şi să încerc? Am o vârstă, totuşi… Şi o viaţă doar. Balanţa se înclină când într-o parte, când în cealaltă. Am momente când sunt aproape de disperare. Dar nu mi-e frică. Nu mi-e frică de vreun posibil NU, nu mi-e frică de o respingere totală chiar. Ştiu că se poate, ştiu că pot supravieţui schimbarea şi ştiu că încă nu am obosit pentru a o lua de la capăt.

Alternez între a sta şi a pleca. Nu a pleca din egoism. A pleca doar pentru că nu văd vreun viitor pentru copiii mei aici, în România. E o ţară tare aiurea, care nu-ţi oferă mai nimic şi în care totul merge pe pile şi relaţii. Urât, tare urât că se întâmplă aşa. Cred că sunt o mulţime de idealişti ca mine care la fiecare poveste despre pile şi relaţii simt cum li se sparge ceva în cap. E nasol. Pe de altă parte, copiii mei ar avea aici libertate. N-ar fi reguli dure, n-ar fi nimic, ar putea face orice şi ar avea o copilărie fericită. Cred, dar nu sunt sigură.

Mă mai gândesc. Mă mai gândesc ce să fac şi dacă să plec. Nu-i vorba că nu-mi place ceea ce fac. Am job-ul ideal. Din păcate lucrez într-un loc unde nu sunt dorită sută la sută, deşi mă străduiesc şi chiar cred că uneori sunt bună. Dracu ştie ce aduce viitorul. Dar o să mă gândesc mult şi bine. Şi o să aştept semnul care mă va face să rămân. Dacă nu vine, ura şi la gară!

Departe

Da, departe. Departe de a fi perfectă ziua asta, departe de a fi perfectă eu în această luni de 12 aprilie. Mda. Mâine e marţi, 13 aprilie, zi cu ghinion. Mâine va fi mai rău.

Mă gândeam ieri la ceea ce cauţi tu. Tu cauţi ceva ce eu nu pot fi, ceva ce nu vreau să fiu, pentru că nu vreau să mă pierd pe mine. Scuză-mă că nu mă droghez şi nu beau, scuză-mă că reuşesc să-mi păstrez tonul vocii  calm atunci când tu nu şti altceva decât să urli la mine. Scuză-mă că nu sar să-mi spăl farfuria şi nu îmi fac patul în fiecare zi. Scuză-mă, te rog, că nu suport glumele proaste ale „companiei” şi nici moaca tâmpă. Scuză-mă. Sau dacă vrei, nu mă scuza…

Nu mai vreau să aud cât de bună era ea, ce ştia ea, ce putea ea. M-am săturat să fiu a cincea roată la căruţă. M-am hotărât să plec şi  am hotărât şi pentru tine că nu-s ce vrei. De departe nu-s ce vrei, aşa că pa, pusi, hasta la vista. Asta e viaţa, merge înainte, cu bune, cu rele, cu feţe noi şi mofturi multe, dar fără posibilitate de întoarcere în trecut. Păcat… Uneori ne dăm seama prea târziu că am greşit. Uneori realizăm prea târziu ce pierdem. Dar mâine e marţi 13 şi viaţa parcă e mai frumoasă, acră, aşa. Hai sictir.

Blogpost supărat

Mda. Din păcate, multe chestii mă cam supără în ultimul timp. Dar pentru asta există blogul, care de data asta va fi mai vulgar decât de obicei.

Am avut în ultimul timp nenorocul să cunosc nişte oameni foarte penali. Nişte oameni de căcat, care se bârfesc între ei şi se mint unul pe celălalt. Bă, nu te caci pe un prieten adevărat! Orice, dar nu-l vorbeşti pe la spate. Nu-i învârţi cuţitul într-o rană deja existentă şi nu-ţi baţi joc de sufletul lui. Orice om, oricât de naşpa ar fi el, are nişte simţăminte pe care nu le răneşti aşa, gratuit. Aşa, premeditat sau nu. Nu te îmbârligi cu prietenul prietenului, doar ca să-i desparţi pe ei şi să-ţi arăţi că eşti tu tare.

Sunt lucruri care pur şi simplu nu se fac. Nu te culci cu fostul prietenei tale cele mai bune. Nu îi faci ochi dulci prietenului iubitului tău. Nu-ţi minţi prietena pe faţă, doar pentru că o consideri mai naivă. Nu foloseşti un vocabular jegos atunci când vorbeşti cu prietena ta, indiferent de cât timp aţi fi împreună. Mă dezgustă să văd lucrurile astea. Îmi vine să vomit când trebuie să fiu martoră la aşa ceva şi apoi să-mi mai şi ţin gura. Tac, pentru că nu mă bag în rahaturi din astea. Nu-mi place să aud cum prietenii se vorbesc urât pe la spate, după care se ajută reciproc că deh, sunt prieteni. Sunt prieteni pe dracu! De prieteni din ăştia m-aş lipsi urgent. La fel şi de uşuratice în călduri, care s-ar lipi de oricine, doar-doar le bagă cineva în seamă. Nu-mi plac, nu-i vreau aproape.

Dar până la urmă, ce mama dracului judec eu? Cine sunt eu? N-am dreptul ăsta. Ba-l am. O fac pentru mine. Sunt sigură că nu sunt prima, nici ultima şi din păcate în nici un caz nici singura care a păţit-o. Aşa că ai grjă în cine ai încredere, ai grijă cât de ieftin îţi vinzi sufletul, vezi şi tu dacă ăla căruia i-l dai chiar îl merită. E greu, ştiu, dar te vei descurca. Din partea mea sunt doar vorbe goale. Dar vine şi pedeapsa, şi nu de la mine…