Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2008

Always on my mind…

Ascult Radio Romantic. Nu ştiu de ce sunt într-o stare atât de romantică. Azi mi-au mers multe treburi pe dos. Am avut însă şi câteva satisfacţii. Am fost la aerobic şi apoi m-am relaxat în saună. A fost chiar mişto. Cam atât însă. Motive de fericire? Prea puţine.
E una din zilele acelea în care îmi vine să ascult muzică tristă şi să îmi amintesc. Îmi amintesc prostiile din trecut, zilele frumoase, nebuniile tinereţii… Atunci când sunt tristă, îmi amintesc lucruri frumoase, paradoxal. Iar atunci când sunt happy, îmi zboară gândul la ceva trist ca să îmi umbrească fericirea.
Azi nu-mi plac oamenii. Mi se par naşpa toţi. Naşpa şi falşi. Azi îmi ador numai prietenii virtuali. Pe cei adevăraţi îi las în pace azi. Să mai respire şi ei.
Uneori sunt rea. Rea cu oameni care nu merită. Atunci îmi pare rău că nu mi-am temperat cuvintele. Noroc că am prieteni care se supără şi le trece repede. (ce se-aseamănă se-adună!)
Îmi pare rău că nu mai sunt tânără. Îmi pare rău că am deja 24 de ani. Peste câţiva ani va trebui să fac un copil. Un copil pe care mi-l voi dori, bineînţeles. Nu mă grăbesc. Nu vreau să mă mărit. Dar vreau copilul ăla de care îţi ziceam… (nu acum, chill!)
Mă simt obosită uneori. Şi mi-e ciudă pe puştoaicele astea de liceu care umblă cu buricul gol şi stau pantalonii pe ele ca pe gard. Îmi plac. Mi se par frumoase. Eu nu mai pot umbla aşa sexi. Nu-mi stă bine. Fizic vorbind. Nu mai am trăsăturile tinereţii. Am multe pe cap. Am îmbătrânit. Deşi la suflet, niciodată…
Parcă aş vrea să dau timpul înapoi. Să vii la geamul meu şi să-mi baţi de câteva ori. Să ies la tine şi să-mi dai o carte. Să te strâng în braţe. Şi să dispari în noapte. Pentru a reveni înainte de următoarea lună plină… Dar cine eşti tu? Nu ştiu. Mi-e dor de suferinţa tinereţii. Azi sunt mult mai raţională. Azi nu ştiu cât aş mai putea plânge după o iubire destrămată. Nu ştiu cât de slabă aş mai fi. Mi-e dor de perioada când mi se tăiau picioarele şi simţeam golul acela în stomac. L-ai simţit şi tu, sunt sigură. Mi-e dor să mai sufăr puţin. Să mai zic că plâng 10 zile şi că într-a 11-a mă îmbăt de nu-i adevărat. După care, over and out, să te uit complet. Îmi amintesc cu drag zilele acelea 10. Au fost 10? Nici nu mai ştiu exact. Dar fără acea perioadă n-aş mai fi cunoscut sentimente de care nici nu ştiam că există. N-aş mai fi trecut peste prejudecăţi. Şi n-aş mai fi jurat credinţă veşnică. Sună prea tare… prea tare…
Nu o să mă vezi niciodată că mai plec capul. Nu mai sunt fetiţa aia naivă pe care o ştiai. Nu mai sunt o prostuţă care crede orice. Sunt o persoană bine înfiptă în realitate, cu picioarele pe pământ. Mă descurc singură azi.
Îmi lipsesc uneori acele zile în care vorbeam ore în şir la telefon. Acele zile în care abia aşteptam să sune şi să ştiu deja cine e acolo. Acele beri băute la chefuri, acele îmbrăţişări vinovate, acel sărut pe jumate de gură de care nu ştie nimeni, decât noi. Care noi? Cine eşti tu? E mult de când nu mai ştiu nimic de tine. Deşi uneori m-ar interesa, nu voi cerceta niciodată. Eşti un capitol închis pentru totdeauna. Voi sunteţi cu toţii un capitol închis.
Îmi place să privesc spre viitor. Să fac planuri care nu se vor împlini. Să visez cu ochii deschişi.
Îmi plac multe chestii. Dar acum vreau doar să ascult nişte muzică. Noapte bună!

Anunțuri

Read Full Post »

Jolene

Jolene, jolene, jolene, jolene
Im begging of you please dont take my man
Jolene, jolene, jolene, jolene
Please dont take him just because you can
Your beauty is beyond compare
With flaming locks of auburn hair
With ivory skin and eyes of emerald green
Your smile is like a breath of spring
Your voice is soft like summer rain
And I cannot compete with you, jolene

He talks about you in his sleep
Theres nothing I can do to keep
From crying when he calls your name, jolene

And I can easily understand
How you could easily take my man
But you dont know what he means to me, jolene

Jolene, jolene, jolene, jolene
Im begging of you please dont take my man
Jolene, jolene, jolene, jolene
Please dont take him just because you can

You could have your choice of men
But I could never love again
Hes the only one for me, jolene

I had to have this talk with you
My happiness depends on you
And whatever you decide to do, jolene

Jolene, jolene, jolene, jolene
Im begging of you please dont take my man
Jolene, jolene, jolene, jolene
Please dont take him even though you can
Jolene, jolene…

P.S. Nu ştiu de ce Jolene, nu ştiu de ce azi. Poate pentru că am ascultat-o la West City Radio şi am fost mirată. Poate pentru că nu am inspiraţie. Who knows?

Read Full Post »

Losing my religion

Azi după-masa, în căminul 19 al Politehnicii. O fată se opreşte în faţa mea şi ma întreabă: Nu vii la biserică? Nu, nu obişnuiesc, îi răspund. La care ea, senin: Foarte rău. Atunci am explodat: Da’ ce treabă ai tu dacă eu merg la biserică sau nu? La care răspunde: Nu-ţi va fi bine dacă nu mergi la biserică.
Nesimţita! Îmi pare rău dacă jignesc pe cineva. Dar aşa ceva nu se poate. Tolerez şi respect toate religiile lumii (sau aproape toate). Nu am nimic cu nimeni, nici cu ortodocşii, nici cu pocăiţii, nici măcar cu islamicii sau martorii lui Jehova. Dar să te agaseze în felul ăsta pe stradă… e de nepermis! Nu mai poţi respira de ei. Care mai de care încearcă să te convingă că religia lor e cea mai bună. Că Dumnezeul lor e cel adevărat. Mai lăsaţi-mă, dom’le, în pace! Lăsaţi-mă cu religia mea, care e cea catolică, pe care nu o practic la modul fanatic, mai mult chiar, nu o practic deloc. Sunt o persoană bună. Voi cu religia voastră nu acceptaţi transfuziile de sânge. Nu faceţi sex înainte de căsătorie. Dar voi cu religia voastră v-aţi lăsa copilul bolnav să moară pe patul de operaţii, doar pentru că „nu e voie” să facă transfuzie? Voi cu religia voastră aveţi gânduri mai perverse decât noi. Voi beţi pe ascuns şi atunci conduceţi turmentaţi. E corect aşa? Eu cred că nu.
Azi sunt supărată. Azi chiar nu mi-a plăcut cum m-a blestemat fetiţa cu moacă angelică. Chiar nu mi-a plăcut. E dezgustător ce afacere a devenit religia în zilele noastre. E dezgustător cum se iau de tine la colţul străzii. Mai am o vorbă pentru voi: Mai dă-vă dracu!

P.S. Mein Gott spricht Deutsch…

Read Full Post »

… să te găsesc la uşa mea!

Wrong answer! Azi nu vreau asta! Azi vreau să fiu singură, solo, alone, allein! Vreau să fiu doar eu cu mine şi să scriu. Să scriu chestii nebuneşti, chestii pe care de mult nu le-am mai rostit.
Mi-am dat seama zilele trecute că încep să fiu mai bună, mai tolerantă. Să mai închid un ochi, cum s-ar spune. Să trec cu vederea anumite răutăţi mai mult sau mai puţin voite. Oamenii din jurul meu mi se par mai buni, mai frumoşi, mai înţelegători, mai calzi. Duşmanii încep să îmi devină prieteni. Oamenii falşi mi se par schimbaţi. Râd cu toată lumea, uit să plâng chiar şi numai cu mine. Mă simt bine. Oare încep să înnebunesc?
Uit să scriu, ceea ce e deja suspect. Scrisul e o parte din mine. Aşa cum unii se relaxează uitându-se la un film sau citind, mie îmi place să scriu. N-am mai scris de multă vreme. Sunt preocupată cu tot felul de probleme, sunt prinsă în trafic, mă mişc greu şi ajung acasă târziu. Merg la şcoală! Asta ca noutate absolută… (glumesc, bineînţeles) Sunt altfel şi nu sunt îndrăgostită.
Citeam un titlu pe blogul unui prieten cum că nu trebuie să fii prieten cu toată lumea. Corect. Dacă ai coloană vertebrală şi puţină „vână”, nu-ţi calci peste orgoliu şi nu te împrieteneşti subit cu toată lumea. Un om fără „duşmani” e un om fals. Şi şters. Un nimeni. Dar un nimeni periculos, de la care te poţi aştepta la orice. De aceea e bine să fii înconjurat de oameni care din când în când îţi mai povestesc că s-au certat cu cineva. Oameni care nu speculează, nu bârfesc, nu judecă doar de dragul de a judeca. Oameni adevăraţi, care însă ştiu şi ce înseamnă să ierţi. Şi înseamnă al dracu’ de mult să ierţi.
Nu-mi plac oamenii care ţin supărarea. Mi se par slabi. Mi se par atât de slabi, încât nici măcar să ierte nu ştiu. Iert, dar nu uit, mi-am zis de multe ori. Sunt chestii pe care mi le amintesc şi azi, de fiecare dată când ceva îmi lasă un gust amar… Şi totuşi, oamenii care mi-au fost cândva prieteni, au toate şansele să-mi mai fie. De unii dintre ei, care m-au rănit de numa’, mi-e dor uneori…
Azi sunt mai bună ca alte dăţi. Nu ştiu de ce. Poate e primăvara. Poate e pentru că mi se întâmplă multe lucruri frumoase. Dăruind, vei dobândi, zicea cineva. (cine ştie cunoaşte) Poate de asta am noroc. Îmi place să dăruiesc. Orice. Când vă că ceva ce-mi aparţine place cuiva foarte mult, ţi dăruiesc acel obiect. Săptămâna viitoare vreau să mai dăruiesc juma’ de kil de sânge. Oricui o fi, doesn’t matter. Doar sufletul îl dăruiesc cu zgârcenie, împărţit pe bucăţele.

Read Full Post »