Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2008

Hehe, nostim!

Si o sa ma achit si o sa raspund cu toata sinceritatea din lume . Check this out!!!

Four jobs that I’ve had in my life:
1. vanzatoare (de corcodushe si de frunze de morcov impreuna cu vara-mea in piata la Buzias )
2. meditatoare de limba germana (am si acum 3 copii superdragi pe care ii mai ajut la Deutsch din cand in cand)
3. contabila – am facut contabilitate primara timp de 2 saptamani pt o firma din Timisoara
4. jurnalizda-practicanta la JURNALUL BANATEAN

Four movies I have or would watch over and over:
1. Sleepers
2. Simpsons Movie
3. Juno
4. Fight Club

Four places I have lived: – sa zicem ca in unele doar am stat cata!
1. Munchen, Germania
2. Kanton Graubunden, Elvetia
3. Vadul Crisului, Romania
4. Timisoara, Romania

Four TV shows that I watch:
1. The Simpsons
2. Stirile Analog TV
3. nu ma prea
4. uit la televizor

Four places I have been:
1. Insula Thassos, Grecia
2. Zidul Berlinului, Germania
3. Muzeul Tarii Crisurilor, Oradea, Romania
4. Berna, Elvetia

Four of my favorite foods:
1. branza feta
2. piept de pui la gratar cu muuult mujdei de usturoi
3. pizza
4. ravioli cu verdeturi

Four places I would rather be right now:
1. la mare
2. in pat
3. pe terenul de volei
4. la Resita

Anunțuri

Read Full Post »

Bis bald!

Es ist mein erster und hoffentlich auch letzter Blog, den ich in deutscher Sprache verfasse. Deutsch ist meine Arbeit. Mein Blog ist – wie meine Gedanken auch – rumänisch. Eine Ausnahme diesmal. Und eine begründete noch dazu…
Heute habe ich eine schockierende Nachricht erhalten. Ein guter Freund muss gehen. Ich weiß nicht, ob er es wollte – jetzt will er es ganz bestimmt und ich glaube, auch einen Hauch von Erleichterung in seiner Entscheidung zu spüren. Ein Freund, den ich vermissen werde. Sehr sogar. Wir alle werden ihn vermissen. Wir, die wir die radikale Veränderung tag-täglich gemerkt haben. Und uns über diese Veränderung gefreut haben. Nur eine Frage in meinem Kopf: WARUM?
Es ist nicht etwa: Warum musste er gehen? Nein. Es ist die Frage, die ich mir immer stelle, wenn meine Welt mal wieder nicht in Ordnung ist. Meine Welt ist aus einem einzigen Grund nicht in Ordnung: Weil es noch immer Menschen gibt, die sich zum Ziel gesetzt haben, einen fertig zu machen. Ihn auszuspotten, seine Fehler zu verzehnfachen. Menschen (und ich habe Bedenken, ob ich sie wirklich Menschen nennen kann!), die es immer besser als du gemacht hätten, obwohl sie selbst nichts getan hätten, nicht einmal soviel, wieviel du getan hast. Ich habe einst gemeint, Rumänen wären ein Scheiß-Volk. Jetzt bin ich mir nicht mehr so sicher. Was, wenn Rumänen gar nicht so Scheiße sind? Was, wenn die Deutschen echt Scheiße sind?
In diesem Augenblick koche ich vor Wut. Es ist der Hass, den ich spüre, wenn ich Zeugin einer Ungerechtigkeit bin. Und ich schwöre mir dann, mich irgendwann mal zu rächen. Die Rache ist die Waffe des Dummen, sagen die Rumänen. Vielleicht bin ich zu gescheit für Rache. Vielleicht aber auch zu feige…
Das Leben ist kurz. Wir müssen das Beste daraus machen. Wir dürfen nicht stehen bleiben, sondern mit der Zeit dahinfließen. Menschen, die nichts von Veränderung hören wollen, die es immer nur so machen, wie sie es auch im vergangenen (und nicht im letzten! Korrektur der Woche) Jahr gemacht haben, finde ich total dumm. Dümmer als es das Gesetz erlaubt – schon wieder eine Übersetzung aus dem Rumänischen.
Ich weiß nur eins. ICH werde nicht stehen bleiben. Ich werde mich entwickeln. Und das Beste aus der Veränderung machen. Auch wenn mir der Freund fehlen wird… Denn auf weißen Blättern kann man nichts lesen!

Read Full Post »

Ceva extraordinar!

Lucruri extraordinare se întâmplă în fiecare zi. Din păcate, suntem prea orbi să le observăm pe toate. Un lucru extraordinar care mi s-a întâmplat la finele lunii ianuarie se vede în poză: am hrănit un animal sălbatic, o vulpe! Aşa, pur şi simplu. Mai cu frică, mai cu reţinere, animalul s-a apropiat de mine şi a înşfăcat bucata de pieliţă din mâna mea… A fost extraordinar!
Există şi lucruri mărunte care pot fi încadrate în categoria „extraordinare”. Un articol scris de un coleg care te impresionează de ţi se face piele de găină, un text scris pe un blog franco-german în care te regăseşti în personajul secundar, o întâlnire neaşteptată cu un fost iubit…
Şi acum te provoc la un brain-storming:
Care sunt lucrurile extraordinare care ţi s-au întâmplat ţie?

Read Full Post »

Povestiri din taxi (5)

Se făcuse ora 00.30 şi taxiul nu mai ajungea. Sunasem cu aproape un sfert de oră în urmă, iar dispecera îmi promisese că va sosi în şapte minute. Avusesem o zi proastă la servici, mă şi certasem cu vreo doi colegi, iar şeful ne promisese tuturor că nu va pune în practică mărirea de salariu promisă. Mă simţeam oribil. În plus, mai era şi EL… El, cel care nu-mi dădea pace de când ne despărţisem. Trecuseră vreo trei săptămâni de când luase hotărârea să meargă pe alt drum. Plecase în Anglia, aşa, pur şi simplu, fără nici o ţintă, fără nici un ţel, doar cu o dorinţă arzătoare în suflet: să lase România în urmă. Pentru totdeauna. Nu ştiam prea multe despre el. Îşi găsise rapid o slujbă, era şofer la o firmă de transport în comun din Londra. Îi era bine. Şi mie, dor. Îl iubeam încă, deşi nu aş fi recunoscut nici în ruptul capului acest lucru. Dar oare el se mai gândea la mine? Bănuiam că da. Deşi ceva îmi spunea că începeam să devin praf pentru el. Praf în ochi…

Scârţâitul frânelor mă trezi la realitate. Domnişoară, ce mai aştepţi? se răţoi băiatul de la volan. Am urcat repede. Pe Zorilor, lângă fabrica de pantofi, i-am şoptit. În maşină mirosea a tutun scump. Cu mâna stângă sprijinită de pervaz, privea parcă în gol. E şofer, ce Dumnezeu! mi-am zis. În timpul meu liber, eram şi eu şoferiţă. Şi ştiam că doar pietonii au voie să viseze, şoferii nu. La radio se auzeau hituri vechi ale anilor 80… Muzica pe care dansam în cluburi, atunci când ieşeam cu prietenele. Atunci l-am privit mai cu atenţie.

Avea părul negru şi creţ şi nişte ochi verzi cum numai puţini îi au. Avea chipul alb ca varul, dar trăsăturile îi erau fine. Mesteca plictisit gumă. Era frumos, nu puteam să-l numesc altfel, deşi „frumos” mi se păruse întotdeauna un cuvânt atât de banal (sic!). Se vede că ai avut o zi teribilă, îmi spuse. Da, dar a trecut acum. E deja „mâine”, i-am zis, încercând să par glumeaţă. A zâmbit. Era ceva în felul lui de-a fi care îmi dădea fiori. Nu ştiu dacă era felul cum îi curgeau cârlionţii pe frunte, felul cum mă privea sau vocea de fumător. Era ceva inexplicabil, ceva ce nu mai simţisem de mult.

Fiecare duce în mormânt cel puţin o dragoste neîmplinită, mi-a şoptit. Da… am zis încet. Ştiam asta. Mi-o spusese verişoara mea. Doar o dragoste nouă îţi va spăla suferinţa, a zis apoi. Un taximetrist filosof nu mai întâlnisem până atunci. Cunosc oamenii mai bine ca pe mine însumi. Ştiu ce-i macină, a adăugat. Începeam să îmi doresc să nu se termine niciodată călătoria cu taxiul. Dar tu de unde ştii ce simt? l-am întrebat. Oricine are „Epilog” ca sunet de apel la telefon e pierdut, a răspuns. Da, eram pierdută. Doar că, de data aceasta, nu în trecut, ci în ochii lui verzi… Pentru prima dată eram salvată.

A oprit brusc şi mi-a spus sec „La revedere”. Noaptea era lungă, nu putea să lase clienţii să aştepte. Când am coborât din taxi, mi s-a făcut frig şi am fugit în scara blocului fără a privi înapoi. În burtă simţeam nişte fluturaşi ce nu-mi dădeau pace. Am adormit greu în acea noapte, dar am avut cel mai frumos vis. L-am visat pe EL… băiatul cu ochii verzi şi părul vâlvoi – nebunul de la volanul unei maşini galbene, care nu ştia să se încadreze în timp. A doua zi, l-am căutat cu privirea prin oraş, dar nu l-am mai găsit. Au trecut zile şi săptămâni în care m-am plimbat cu taxiul mai des decât îmi permitea bugetul. Într-o zi l-am zărit pentru câteva clipe şi am rămas afiş. Era într-un magazin de lux, la braţ cu o femeie frumoasă şi vizibil mai în vârstă decât el. O femeie din înalta societate. M-am ascuns. Oare cine era EL, de fapt? Probabil nu voi afla niciodată…

Read Full Post »