Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2008

Era ora 22 şi şirul de taxiuri se lungea văzând cu ochii. Nici o lună nu trecuse de când preţurile călătoriei cu taxiul săriseră la aproape 1,5 lei pe kilometru şi timişorenii învăţară să se lipsească de ele. Doar în caz de nevoie, unul sau altul mai apela la serviciile taximetriştilor timişoreni. La radio cântau Plain White T’s…
…Hey there Delilah

I know times are getting hard

But just believe me girl

Someday I’ll pay the bills with this guitar

We’ll have it good

We’ll have the life we knew we would

My word is good…

Începu să fredoneze, când simţi cum cineva smuceşte uşa portierei din dreapta spate. Întoarse capul ca să vadă mai bine cine mâncase atât de sănătos în ziua aceea. Era o tipă de vreo 23-24 de ani, cu părul lung şi fără nici o formă, cu o căciulă maro pe cap şi un fular alb-maro, cu o geacă lungă, tot maro şi cu nişte cizme îmblănite, bineînţeles, tot maro. La Mall, şopti fata. Vocea îi era fermă, dar în ochi citea o picătură de tristeţe. Avea ochii roşii, iar roşeaţa din ochi nu era de la frigul de afară. Era altceva, ceva ce venea din interior, o rană mai veche. Nu era prima şi nici ultima pe care o vedea aşa. Cunoştea oamenii mai bine ca un preot. Îţi place piesa? o întrebă. Da, e una dintre preferatele mele, răspunse. O privi puţin peste umăr. Era drăguţă. Semăna cu fosta lui prietenă, o fată pe care o iubise mult, mult, dar care îl lăsase baltă atunci când o iubise mai mult… Trecuse peste asta de mult. Ea, clienta lui, suferea încă. De ce? o întrebă. Tresări. Era prea egoist, mult prea egoist, răspunse. În faţa lui se derula un film de mult uitat. Fusese bolnav şi o aşteptase o zi întreagă să vină să îl viziteze, să îi aducă nişte medicamente. Un fleac. Nu venise. Preferase să se ducă la cumpărături cu prietenele. Oare chiar aşa puţin îl iubise? Da, era sigur de asta. Deşi ştiuse că într-o relaţie niciodată cei doi nu iubesc la fel, nu crezuse niciodată că el va fi cel care va iubi mai mult… Şi era naşpa sentimentul. Fata din spate trăise, probabil, ceva asemănător, dar invers. Ea fusese cea care iubise mai mult. Iubise un egoist, un om de nimic, un om care nu merita iubirea ei. Şi totuşi, iubise… Suferea acum, însă ştia şi ea: AŞA era bine şi nu altfel. Îi mergea bine pe toate planurile. Avea maşină, avea bani şi avea şi prieteni de nădejde. Şi avea şi o promisiune dată ei însăşi: să nu-şi mai piardă capul niciodată. Să aleagă. Să nu se mulţumească cu orice. Să iubească doar pe cineva demn de sentimentele ei.
Da, e bine aşa, îi spuse el. Va mai trece un timp până când rana de pe inimă nu va mai sângera, timp în care vei învăţa să câştigi luptele cu viaţa, continuă băiatul. Mi-e greu şi nu ştiu dacă mai am putere să o iau de la capăt… şopti fata. Ba da, ai putere! You got the fish power, girl, glumi el. Da, avea acea „fish power” de care vorbea el. Ştia şi ea. Şi nu era singură. Nu era singură decât atunci când chiar îşi dorea lucrul acesta. În rest, avea prieteni. Prieteni dragi, prieteni buni, prieteni adevăraţi. Oameni de calitate. Nu mai era mult şi venea ziua ei. Ştia că nu va fi îndrăgostită de ziua ei, dar va avea alături numai oameni de calitate. Oameni buni, oameni dragi, oameni cum doar EA avea alături. Cât despre băiatul care o rănise, nu mai vroia să audă de el. Era doar unul dintre mulţii egoişti din lume, care nu ştiau decât să se gândească la ei înşişi, care nu avea prieteni adevăraţi, care va rămâne veşnic sărac, pentru că era prea leneş să facă ceva cu viaţa lui. Taximetristul îi surprinse un zâmbet. Acum totul era bine.
Plăti şi coborî în grabă, izbind portiera de maşină. Ce dură e, se gândi taximetristul. Ştia şi el că îi va fi bine. Că e puternică. Nu mai are mult până ca rana să se vindece, îşi zise. Rana lui încă mai durea. Nu întotdeauna. Uneori. Mai ales atunci când ploua… Ştia că unele fracturi le simţi o viaţă întreagă atunci când sunt nori. Fractura ei era însă uşoră.

Anunțuri

Read Full Post »