Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2007

Povestiri din taxi (3)

Era noapte si inca nu isi terminase tigara, cand se auzi o voce din difuzor. Inca un betivan pe ziua de azi, se gandi. Vru sa raspunda, cand cineva ii batu in geamul aburit. E liber?, intreba o voce placuta, de fata. Da, liber, raspunse. Unde te duc? In Soarelui, la Vama… Din boxe raspuna Epilog. Avea vreo 22-23 de ani, dar arata ca un copil. Ca un copil trist. Cu parul valvoi,cu ochii rosii, cu obrajii trandafirii. In ochi i se citea suferinta. Ti-e frig? Intreba el. Putin, raspunse cu o voce semi-tremuranda. Mi-e bine. Amandoi stiau ca nu-i era bine. Povestea I se citea pe chip. Iubise un baiat saten, cu carlionti. Mult timp. Poate prea mult timp. Peste 3 ani. O dragoste oarba. Iar el?, intreba. Ei, s-a intors la fosta!, raspunse senin. Vocea o trada. Ochii ii erau din ce in ce mai umezi. O singura clipa de ezitare si de slabiciune. Si totul s-a dus dracului. Uneori se trezea si se gandea la el ca si cum inca ar mai fi fost al ei. Apoi se destepta din visul cu ochii deschisi. Nu, nu mai era al ei. Nu mai era nici al fostei. Era al nimanui. Ea stia doar un lucru: ca nu va da inapoi. Era iarna, se apropia Craciunul. Planuisera sa plece la Viena, dar lipsa banilor transforma visul in scrum. Urma sa petreaca Craciunul in familie. Intr-una dintre familii, la deal, sau la vale. Era totuna. Totul avea sa ia o alta turnura cand aparu ea. De peste mari si tari mi-a adus-o Dumnezeu in cale sa ma trezesc, spuse brusc. Tipa venise din Canada. Cu haine noi, iz de roackeritza, tigara in coltul gurii si un jargon de messenger. Lol – cuvantul pe care acum il uraste din tot sufletul. Totul s-a desfasurat repede. Fara timp de gandire, fara sa o avertizeze cineva ca se va rupe tot. TOT. Inca mai spera ca se va trezi din cosmar… Aparu mai intai ca o prietena veche, cu care el bau o cafea. Apoi urma a doua cafea. Nu, nu era mai frumoasa decat ea. Stia asta. Mai desteapta, poate? Mai greu. Mai greu sa se gaseasca o fata si draguta, si desteapta. El – un prost. Americanca il ademeni usor. Cu un caracter apropiat de al lui. Il avertizase ca ea nu se joaca Heroes, nu fumeaza, nu asculta muzica lor. Ea asculta altceva. Metallica, Guns, alte porcarii. N-a fost greu deloc sa se rupa tot. Au petrecut cateva nopti impreuna. El ducea o viata dubla. Urat lucru, ii spuse baiatul de la volan. Un lucru josnic. Atat., raspunse. Apoi, el incercase sa se intoarca la ea. Sa o minta. Ca intotdeauna. Ca nu a fost nimic, ca au vorbit doar. Nu. Il cunostea bine. Dragostea te face sa cunosti pe cineva la fel de bine ca pe tine insuti. Stia ca se intamplase ceva rau. Si ca niciodata nu vor mai putea fi EI. O privire a fost de ajuns ca sa realizeze. Iar el mintea cu o seninatate iesita din comun! Dar poate e mai bine asa, spuse baiatul. Da, poate. Dar parca nu mai am putere de data asta, raspunse. Da, era terminata. Iubise. Suferise. Era greu. Luase suturi dupa suturi, avea fundul plin de vanatai. De unde putere? Puterea era in ea. Era in ea si in oamenii dragi ce o inconjurau. Motivul de a trai. Daca il iubesti, spune-i. Daca te iubeste, o sa inteleaga… Asa ii spusese un prieten, candva. Atunci, cand dorise sa nu fi existat niciodata. Ce sa-i mai spuna? Era atat de inutil. (exprimare gresita care ii placea) Stia ca nu mai poate da inapoi. Aici e bine, zise. Iti tin pumnii, o incuraja baiatul de la volan. Multumesc, chiar am nevoie, spuse si disparu in negura dintre blocuri.

In acelasi timp, la munte, EL privea niste fotografii pe calculator. Erau atat de frumosi si el un mare prost. O noapte de slabiciune, o noapte oribila, in care s-a gandit doar la ea. O noapte pe care a regretat-o chiar atunci, noaptea… Nu se mai putea face nimic. Ii lipsea fetita aceea dulsica, pe care o alinta cu “bebi” atunci cand nu-i putea spune ca o iubeste. Pentru ca o iubise mult, dar nu fusese in stare sa fie puternic. Nici de data asta. Oare ce face ea acum? Se gandea. Nu avea sa stie niciodata. Nu avea sa stie niciodata ca si ea privea poze vechi. Poze vechi pe care le ardea pe niste CD-uri, pentru a nu se ciocni de ele in fiecare zi. In timp ce el privea pozele, in aparu una profesionala. Cu canadianca cu parul in vant. Delete…

Anunțuri

Read Full Post »

Drumul e lung…

… şi tare aş vrea…

Cred că azi mă enervează falsa naivitate. Mă enervează actorii buni. Sau cei ce se cred buni. Mă enervează actorii. Am zis. În ultimul timp văd tot mai mulţi fraieri în jurul meu. Oameni care cred în aparenţe şi se lasă chiar impresionaţi de aparenţe. Un băiat mi-a spus azi că iubeşte naivitatea unei fete. Şi am vrut să-i spun că e PRAF! (în ochi :P) Îi place naivitatea unei fete PRAF, deşi el este altfel. Îi place o naivitate jucată, falsă. Prietenii ştiu de ce…
Dar poate e mai bine aşa. Poate e mai bine ca omul să dea cu capul, să se trezească. Să-şi dea seama că oamenii ăia pe care îi ştie de ani, ăia, care uneori îţi spun verde în faţă, ăia sunt prietenii adevăraţi. De ce să mă ascund după deget? Nu voi face asta. Nu voi tăcea atunci când ceva mă va enerva la culme. Voi spune. Şi ce dacă nu pot fi diplomată? Cine nu mă vrea nu mă merită. Poate că am prieteni puţini. Poate că nu-mi trebuie mai mulţi. Pentru că acela care mă cunoaşte, acela e adevărat. Acela mă merită şi pe acela îl merit. Şi n-o să fiu „elegantă”, şi n-o să fac pe pacifista, şi n-o să spun că prăjitura e bună, doar pentru că e făcută de prietena mea. M-am obişnuit să fiu sinceră. La dracu! Şi pentru asta aş vrea să-i mulţumesc lu’ ANDI, prietena cea mai dragă. Îmi place de ea că nu se sfieşte să-ţi spună adevărul. Cu riscul de a te răni. Aiurea! Ea nu va putea să mă rănească niciodată, pentru că e sinceră. Pentru că mi-a zis că nu-i place căciula mea de tembelă şi nici pantofii mei de motherfucker. Şi pentru asta, Andi, îţi mulţumesc! Fetele sunt în stare să-ţi spună că-ţi stă bine, când tu arăţi ca dracu… Andi e altfel. Nebună ca mine. Dar prietenă adevărată. E una dintre persoanele acelea pe care le poţi suna la miez de noapte şi căreia îi poţi plânge pe umăr. Dacă se trezeşte 😛 Glumesc doar. Thanks, Andi! Thanks, friend!

Read Full Post »

Smile

Ţi s-a întâmplat vreodată ca atunci, când oferi cuiva un zâmbet, acea persoană să facă în aşa fel încât să-ţi piară zâmbetul? Mie da, acum câteva clipe. Şi e naşpa rău. Dai un telefon, întrebi zâmbind ceva banal, încerci să faci o glumă si tu, la care zbeng! nişte cuvinte sarbede, seci, de-ţi vine să vomiţi, nu alta. Ce faci atunci? Eu una mi-am închis telefonul şi am scris rândurile astea de umplutură.

Read Full Post »

Nu mai suna. M-am plictisit de tine. Cu ce mă poţi ajuta chiar TU? Cine eşti TU? Te-ai rătăcit şi tu prin viaţa mea ca o nălucă. Ce cauţi în viaţa mea? Vreau să pleci. Să te tirezi dracu’ cu tot cu boarfele tale. Să mă laşi să respir. Să mă laşi să-mi văd de treabă. Să nu mă mai ţii în loc. Să mă laşi să visez. Să mă laşi să fiu liberă. Să îmi fie bine. Să am prieteni dragi şi oameni de calitate în juru-mi. Să mă laşi…
Azi mi-am dat seama că tot ce contează e să fii sincer cu tine. Să nu te minţi singur. Atunci când o să încetezi să te minţi singur, vei putea fi bun. Vei putea avea tot ce îţi doreşti. E atât de simplu să te superi, să urăşti, să blestemi. E atât de greu să poţi ierta. Să încerci să înţelegi. Să fii bun cu cei ce sunt răi cu tine. E greu. Nu oricine poate. Eu cred că oamenii deştepţi reuşesc să fie buni cu cei răi. Să caute acel ceva b-u-n în ei. Şi poate că asta e tot ce contează…
Uneori mi-aş dori să nu fi crezut niciodată în prieteni falşi. Să nu-i fi întâlnit niciodată. Alteori îmi doresc să nu fi existat eu în calea lor…

Read Full Post »