Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2007

Libertate

Îmi lipseşte…

… vremea în care puteam să zbor.

Sunt puţine lucruri pe care le urăsc cu adevărat. Dar pe acelea le urăsc din tot sufletul. Sunt nişte chestii abstracte, care mi se întâmplă de multe ori. Urăsc minciuna, deşi nu pot renunţa să cred în oameni. Oare de ce sunt aşa slabă?

Da’ poate că nici nu erau aşa de banali ochii ei. Da’ poate că nici nu era fată aşa rea cum spuneau ei, prietenii mei de băutură. Da, era puţin geloasă. Îşi făcea griji că aş putea să o înşel. Aaah, de ce ţi-e frică, nu scapi! Acum mi-e dor. Mi-e dor şi doare. Cunosc prea puţine melodii de-ale ei. De-ale ei, pentru că ea asculta rock. Nu ca mine. Eu ascult Hip-Hop. Îmi place şi mie Metallica. Dar… EA era o rockeriţă. Când m-am despărţit de ea, mă iubea încă. Mult. A plâns. M-a vrut înapoi, deşi mă culcasem cu altă fată. Atât respect mai aveam pentru ea. Am refuzat de dragul trecutului. De atunci, zbor din floare în floare. Nu-mi găsesc liniştea. Am avut şi relaţii mai lungi. De un an, poate. Am fost cu multe blonde. Am fost cu fotomodele, cu fete siliconate. Am avut one-night-stand-uri. Dar nici una, NICI UNA nu a fost ca EA! Era să devin tătic. Slavă Domnului, n-am devenit. Am uitat-o mult timp. Până acum, când… M-a privit sigură pe sine, direct în ochi. Iar eu m-am încălzit brusc. Nu mă aşteptam să o întâlnesc acolo. Era pe teritoriul meu, şi totuşi, atât de sigură pe ea! Mi-a povestit că îi merge bine. Că şi-a luat o maşinuţă. Că e fericită. Dar că nu se mărită. Nici eu. I-am zis că sunt happy. Sunt mulţumit. Oare mi-a citit în ochi că nu sunt? Uneori mă întreb dacă nu cumva m-a blestemat atunci, demult. Uneori sunt sigur că a făcut asta. Au fost nopţi în care am plâns. În care mi-am amintit. Poate a plâns şi ea atunci. Poate şi-a amintit. Dar n-am fost sigur că şi EA… Nu ştiu dacă e fericită. Părea OK. Dar, futu-i, o ştiu bine. A reuşit pe anumite planuri. Dar e tristă. Şi bucuria din ochi atunci când m-a văzut nu a putut să o ascundă destul de bine. Să fie trecutul un liant atât de puternic? Greu de spus. N-a fost un trecut scurt. Pentru Dumnezeu, au fost trei ani!!! Dacă ar şti că mă gândesc la ea cu atât de mult drag… Dacă ar şti că uneori îmi doresc să întorc timpul înapoi… Dacă ar şti că nu sunt fericit acum… Dacă ar şti de câte ori am oprit telefonul înainte de a suna la ea… Ah, atâtea nu va şti niciodată…

Tot ce nu mă omoară mă face mai puternică. Ce frază banală. De ce nu reuşesc să mă dezlipesc de trecut? De ce ascult IRIS acum? E bine. El n-ar fi ascultat niciodată IRIS. Da, e bine aşa. Şi ce dacă mai cred în oameni?

Anunțuri

Read Full Post »

Povestiri din taxi

Era patru dimineaţa, când vocea piţigăiată a dispecerei mă trezi din amorţeală: „Zborului 9 pentru Calea Şagului, … Zborului 9 pentru Calea Şagului…”. „Recepţie”, am răspuns. „Cinci minute”. Vroiam doar să tacă, să nu-mi mai deranjeze timpanele. În mod ciudat, comanda fusese acceptată. Semi-adormit am călcat acceleraţia. La radio cânta muzica aceea despre care se zicea că „ar fi normală într-o lume normală”. Muzică de duzină, habar n-aveam ce piesă e şi cine o cântă. Nu mă interesa câtuşi de puţin.
Pe Zborului 9, o tânără înfrigurată. O fată şuviţată cu ochii căprui. O puştoaică cu blugii tăiaţi şi dermatograf negru-tăciune la ochi. Lumea nu îi dădea mai mult de 17 ani – eu ştiam însă că are peste 20. Duhnea a alcool ieftin. Băuse vodcă, bere … cred că nici ea nu mai ştia. Din instinct am apăsat pe butonul de la CD-Player, dându-le EJECT celor de la Maroon 5 care cântau la „Radio Gorila”. „Îţi place Metallica?”, am întrebat-o. După o clipă de ezitare, mi-a răspuns: „Ăăă, da. Mai ales Turn the page”. Fetiţa era în lumea ei. Visa. „Şi, cum a fost la chef?”, am întrebat. „Naşpa”. „Păi…?”. „Păi naşpa. O fost şi fostul meu prieten cu actuala lui prietenă. Un idiot”. Fetiţa se dădea dură, dar sufleţelui îi era sfâşiat. O simţeam. „Şi ce-ai făcut?”, am întrebat. „Tu ce crezi?”, mi-a răspuns retoric. Ştiam. Băuse şi dansase ca o nebună. Se pupase cu vreo trei – dacă o întrebam cu cine, nu ar fi ştiut să îmi răspundă. Privind în oglinda retrovizoare, am observat că avea în mână ceva. O fotografie. „Pot să o văd şi eu?” Mi-a întins poza. O poză veche – făcută cu vreo patru ani în urmă – din care îmi zâmbeau doi puştani. Ea şi un şaten cu ochi verzi. „El e nenorocitul?”. „Da, el”, mi-a răspuns sec. Din boxe răsuna „Sad, but true”…
Am mai privit o clipă fotografia. Ea – cu vreo 2 ani mai mică decât el – îl ţinea de gât. O poză făcută într-o încăpere ciudat luminată. Era Crăciun, ştiam asta, deşi nu apărea nici un brad în cadru. Şi se iubeau… „Şi, unde s-a dus?”… Mi-a citit gândurile. „Dragostea s-a dus dracului din cauză că hormonii lui au luat-o razna la un moment dat”. Ştiusem, am vrut doar să mă asigur. El – deja la facultate, ea – clasa a 12-a. Nu putea funcţiona. El – încojurat de fete mai mari, ea – cu gândul la bac. Relaţia era sortită eşecului. „Îl mai iubeşti?” „Nu”. Nu îl mai iubea. Trecuseră trei ani de atunci, ce mai. Era ceva, acolo, care încă o rodea pe dinăuntru. Erau zile în care îşi amintea şi erau zile când uita complet acea perioadă din viaţa ei. Şi mai erau şi zilele acelea în care i se făcea dor, un dor nebun… Dar nu-l iubea. Cândva, îl iubise mult. Învăţase să îl iubească, dar învăţase bine acest lucru. Întâlnirea cu el o dăduse peste cap. „Ce crezi, el e fericit acum?” „Nu”. Făcuse greşeala vieţii lui atunci, când alesese creaţa aia cu nume ciudat. Dar înapoi nu mai putea da. Nu se mai iubeau. Dar era ceva, acolo, care… Nu se putea descrie în cuvinte. Era prietenia aceea care îi lega încă. Ea îl iertase, deşi el nu îi ceruse niciodată iertare. Îl iertase de dragul trecutului. Şi avea ea un sentiment acolo, deep inside, care o asigura că, oricând va avea nevoie de el, el va fi acolo pentru ea. Chiar şi în acea noapte i-a citit acest lucru în privire, deşi li s-a intersectat o singură dată. El nu era fericit. Avusese doar prietenii ratate. Acum – o altă încercare. Dar ce-i păsa ei? Mai rămânea o singură intersecţie până pe Calea Şagului 18 şi din boxe răsuna „Unforgiven”-ul…
„Ce crezi că face acum?”, am întrebat-o. „Sex”, mi-a răspuns prompt. Da, aşa putea fi. El şi noua lui achiziţie. Dar nu-i păsa. Era privirea aceea care nu-i dădea pace. Privirea aceea care spunea „voi fi acolo când vei avea nevoie de mine”. Şi totuşi, dragoste nu era. Nu mai era.
Am oprit la destinaţie şi i-am întins o gumă de mestecat. „Uite, să nu te simtă ai tăi”. Mi-a mulţumit cu un zâmbet. Era OK. Ştiam asta şi ştia şi ea asta. Se grăbea acasă să viseze. Să viseze cum ar fi fost dacă… Să dea timpul înapoi. Să îşi amintească. Mâine era sâmbătă şi era liberă. Avea timp să viseze.

Pe strada Bucureşti, într-un apartament la etajul 2, un şaten se descălţa. „Hai, iubi, că noaptea e lungă”, îi şopti blonda de lângă el. „Ştii… mă doare capul. Vreau doar să dorm”, îi răspunse. În baie, se sprijini de chiuvetă şi oftă. Îi venea să urle. Îşi amintise tot. Şi excursia la pădure, şi cele trei revelioane, şi toate fazele comice dintre ei. Îi părea rău. Îi părea rău că o făcuse să sufere. Şi, poate pentru prima dată, regreta sincer alegerea luată cu trei ani în urmă. Zâmbi. Ca şi atunci când o sărutase prima oară în discotecă. Pe o melodie stupidă. „Cerul”, de la Proconsul…

Read Full Post »

Motive de bucurie

Saptamana viitoare am cateva motive intemeiate de bucurie. Miercuri canta Phoenix la deschiderea Praktiker, iar vineri si sambata e Gala Blues/Jazz. Candva, pe la mijlocul lui noiembrie, vine si… IRIS. Nu stiu exact cand, nu stiu exact unde, dar am auzit eu un zvon asa ca IRISII vor poposi si pe la noi, prin Timi. Saptamanile astea am fost in the mood for IRIS. Am tot ascultat IRIS… Ultima toamna mai ales. Pandi e de vina pentru asta. Multumesc, Pandi!

Read Full Post »