Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2007

sa zicem cuvantul cu M?

Nu-l zicem pentru că nu vrem să înjurăm. Dar îl simţim. Nu ştiu cum se face că scriu doar când am ceva pe suflet. Scrisul eliberează, poate de-aia. Afară plouă. Nu suport ploaia. Nu suport ploaia rece, mai bine zis. Iubesc ploaia caldă, de vară. Ploaia aia care m-a prins la Heaven astă vară… când stăteam la terasă şi beam bere.
Azi sunt dezamăgită. Şi sătulă de minciuni. Da’ ce dracu, bă? Parcă numai eu sunt naivă, numai eu cred în toţi şi în toate. Fetiţo, eşti spam. Aş vrea să îţi mai pot spune, dar nu mai am când. Eşti spam de mult. Pentru mine n-ai fost în lista de prieteni niciodată.
În continuare, un cântec pe care îl dedic unor prietene. Unor fete cu ochii verzi. E pentru Bea şi pentru Dora. Şi puţin şi pentru mine, chiar dacă eu nu am ochii verzi.

Anunțuri

Read Full Post »

O sa fac tot ce pot!

Am zis.

Read Full Post »

Povestiri din taxi

Era trecut de miezul nopţii. Ce mai, era aproape ora 2. Stătea la marginea străzii şi trăgea cu nesaţ dintr-o ţigară mentolată. Nu-i era frică de întuneric, deşi iubea melodia cu omul căuia îi era… Lui îi spusese că-i o tâmpenie. Minţise doar aşa, ca să se afle în treabă. Dar ce mai conta acum? O durea gâtul îngrozitor, dar nu-i păsa. În cap i se învârteau mii de chestii. Băuse doar 3 beri. Cu vreo 2 mai mult decât putea duce. Şi totuşi, era lucidă. „Oamenii deştepţi se îmbată greu”, îi spusese, cândva, un prieten. Să fi avut dreptate? Tot ce se poate. Ţigara era pe sfârşite, când un TAXI opri lângă ea. Un ultim fum şi era deja pe bancheta din spate. Privea în gol. Era fericită. Cel puţin, aşa părea. În urechi îi răsunau başii din D’Arc. Ieşise cu prietenele la un dans şi o băuturică. Aşa, ca burlacele. Dansaseră ca nebunele, flirtaseră cu toţi motherfuckerii din club şi dăduseră peste cap şi un rând de shot-uri de tequila. La radioul din TAXI se auzeau Guns… Don’t you cry tonight, I still love you, baby… Taximetristul învârti butonul de volum spre dreapta. Ah, cât iubea mai demult melodia asta! Deşi nu era a ei şi a lui… Era a lui şi a EI… altă ea. Dar nu conta. Ea la el se gândea când o auzea. „De ce eşti tristă, domnişoară?” Vocea taximentristului o trezi din amorţeală. „Dar tu de unde ştii că sunt tristă?”, întrebă speriată. „Sunt de 5 ani pe TAXI. Am început să cunosc oamenii”, răspunse tânărul de la volan. „E greu. E foarte greu. S-a întâmplat parcă aievea. A fost minunat, apoi, brusc, bang! Gata tot. Aşa brusc”. Vocea îi tremura. I se făcuse frig dintr-o dată şi golul acela din stomac pe care îl cunoştea prea bine nu era de la ciclu… „Te-a înşelat, neruşinatul… Aşa-s bărbaţii ăştia, toţi îs la fel şi toţi îs de căcat. Cum văd o fată tânără şi blondă, te lasă baltă”… În faţa ochilor i se închega o poveste de mult uitată şi veşnic nouă. Da, exact aşa se întâmplase totul. A fost un moment de slăbiciune, nişte certuri minore. Şi o fată care a apărut chiar la ţanc. „Şi ştii care e culmea, domnişoară? Îţi jur eu pe tot ce am mai scump: ăla plânge acum după tine. Nu-i mai de mult cu gagica. Şi îi pare rău pentru ce a făcut, dar nu se va întoarce niciodată”. La radio cânta Chilian de iubiri adevărate. Chiar dacă n-o mai vezi trecând,… chiar dacă la braţ cu soţul ei mergând, … chiar dacă din când în când priveşte înapoi… „M-a iubit pe dracu!”, se răsti spontan la taximetrist. În minte avea o imagine sublimă. Vedea un loc numit Gărâna, nişte corturi… o ţigară. Exact! De la o ţigară începuse totul. Nu era cu mentol. Dar oare ce era? Era Marlboro sau Pall Mall? Dracu mai ştia. Era fericită. Trăia un vis, retrăia un vis. Fuseseră peste tot împreună. La mare, în White Horse, unde se îmbătaseră şi se plimbaseră desculţi pe malul mării sub clar de lună. La munte, la Brebu, unde învăţase un dans foarte comic de la el… Ba chiar şi dincolo de graniţele ţării. Asta fusese o ambiţie a ei. Să-l ducă să vadă lumea. EA vroia să-i arate lumea. Şi l-a dus în paradis. În Insula de Smarald. I-a arătat că marea poate fi albastră şi oamenii zâmbitori. I-a arătat ce-a fost mai frumos din lumea ei. Nu, nu vroia să îşi amintească de clipele urâte. Vroia să viseze. „O ţigară, domnişoară?” Maşinal întinse mâna şi luă o ţigară. Era Marlboro lights. Dar poate că totuşi…? Era greu. Şi ştia că mai poate să viseze două intersecţii mai mari şi trei colţuri de stradă. Nu ştiuse niciodată că visele se pot măsura în curse de taxi. Iată că se putea! „Dar oare ce face acum?”, vorbele îi scăpaseră. „E, ce să facă, bea pe undeva cu băieţii. Într-un bar de rock. Şi ţie îţi place rock-ul, se vede de la o poştă”, răspunse taximetristul neîntrebat. Poate avea dreptate. Poate că nu mai era cu EA de mult. Poate că încă o mai iubea. „Dar tu îl mai iubeşti?”, întrebă băiatul. Oare îi citea gândurile? „Nu. Nu-mi răspunde. Durerea te dă de gol. De ce nu te duci să îl cauţi?” Unde să se ducă? De ce să se mai ducă? Dar dacă se înşelase taximetristul? Dar dacă el nu o mai iubea? Totul era confuz. Şi hotărî că nu poate să îl caute. Că nu merită. Că preferă suferinţa. A suferit şi atunci când erau împreună. Dar s-au iubit cum puţini ar fi putut. Şi au trecut împreună de necazuri. De multe ori. I-a fost alături în spital, a plâns cu el, a râs cu el. Şi el a făcut la fel pentru ea. I-a fost alinare în clipe grele. Atunci când i-a murit bunicul. A luat-o în braţe şi a sărutat-o pe frunte cu toată dragostea din lume. Şi a trecut şi peste necazuri. Doar datorită lui. Apoi s-au pierdut. Brusc. Şi dureros. For ever…. (aşa vorbeau ei despre dragostea lor, cândva). S-au dus dracului planurile de a-şi lua un apartament în Buziaş. De a avea o fetiţă împreună. El iubea copiii şi ar fi dorit un băieţel. În gândul ei, ea îşi dorea tot un băieţel, dar asta n-avea s-o mai ştie el niciodată… Era târziu. „Nu trebuia să cobor?”, întrebă ea. „Te-am mai lăsat să visezi puţin”, răspunse taximetristul zâmbind. În radio se auzea Unforgiven-ul…

Plăti şi coborî rapid, salutând sec. Afară îşi mai aprinse o ţigară. Din acelea mentolate, pe care le ura el atât de mult, dar pe care i le fuma deseori în lipsa altor ţigări. Încă îi mai datora el nişte bani. La dracu cu banii!, îşi zise ea. Nu credea în bani şi îi plăcea să dea. Să împartă cu oamenii dragi. Să-i ia cadouri. Nu aştepta mult în schimb. Decât iubire. Iubirea aceea sinceră pe care doar el i-o putea oferi…

Cu capul sus trecu strada. În cap avea gânduri o mie. Şi vise. Şi speranţe spulberate. O dureau toate încheieturile. Toate oasele. Dar cel mai mult o durea petecul acela roşu şi însângerat din piept, care se stingea pe zi ce trecea… Atât mai rămăsese din inima ei. Un petec. Oricine ar fi urmat după el, ar fi trebuit să se mulţumească doar cu atât. Nu-i păsa. Pierduse tot, acum trebuia să o ia cumva de la capăt. Să treacă peste iubire, să caute un om matur şi bogat… Pe dracu! Nu avea nevoie de aşa ceva. Pătrunse tiptil în garsonieră, să nu trezească papagalii. Computer-ul dormea şi avea să doarmă şi ea în curând…

„Ce dracu ai, bă? Ţi s-au înecat vaporaşele?”. Într-un bar din complexul studenţesc, câţiva băieţi urmăreau un meci. În faţa lor, pe masă, halbe pline cu bere. Doar unul dintre ei tăcea. Era în lumea lui. „Iar te gândeşti la aia?”, îl întrebă frate-su. „Da…” „Ai fost un prost. Aia măcar era deşteaptă şi ţinea la tine…” Băuse vreo 5 beri, dar nici acelea nu reuşiseră să îi readucă zâmbetul pe buze. Încă o mai iubea, deşi ştia că orice încercare de a o readuce în viaţa lui e inutilă. Nici nu făcuse acea încercare măcar. Tresărea de fiecare dată când se intersectau. Şi saluta. Ea nu răspundea niciodată, ci privea în altă parte. Îi părea rău. O rănise. Fusese slab. Preferase frumuseţea. Ea oricum pierduse din start. O fată de 23 de ani nu poate concura cu una de 17… Era inutil totul. Oare ce o fi făcând? Sigur e cu altul. Nici măcar datoriile nu şi le achitase la ea. Ceru o ţigară. „Hai că are Beatrice, prietena lui Marius”, zise unul dintre ei. Beti îi întinse ţigările. Pall Mall Menthol… O aprinse şi trase cu poftă din ea. Mirosul EI îl învălui. Dintr-o dată, meciul deveni decor. În fundal răsuna Unforgiven-ul dintr-un TAXI parcat lângă Alf.
..

Read Full Post »

Oh, yeah!

În momentul ăsta îmi vine să înjur de toţi dracii. M-am săturat. M-am săturat să fiu bună cu toată lumea şi toată lumea să-şi bată joc de bunătatea mea. M-am săturat să văd ipocriţi în jurul meu. M-am săturat de bătrâni ciufuţi care se cred mari şi tari doar pentru simplul fapt că sunt bătrâni. M-am săturat de tineri îmbătrâniţi, copleşiţi de probleme, care au uitat să zâmbească la chestii nostime. M-am săturat să tot cred în tot felul de minciuni şi promisiuni. M-am săturat să tot pun bani de-o parte. M-am săturat să mă simt grasă şi să mânc ca sparta toată ziua. M-am săturat să văd fete fraiere rănite de dobitoci. M-am săturat să mă tot strofoc eu şi pentru alţii. M-am săturat să iau şuturi în cur pentru alţii. M-am săturat să tot visez la un viitor strălucit, dar să nu se întâmple nimic. M-am săturat să cred în vise. M-am săturat să iert. M-am săturat să tot aştept să se întâmple ceva. M-am săturat să stau în casă. I’m out.

Read Full Post »

Feelings

Azi aş avea un motiv bun ca să fiu fericită. Mi-am luat Ford Fiesta, îl primesc săptămâna viitoare. Ciudat. Nu sunt fericită. Chestiile materiale nu înseamnă, practic, nimic. Te ung pe suflet pentru (foarte) scurt timp. Apoi fericirea momentului trece. E ceva în neregulă, presimt o furtună. Simt liniştea aia de dinainte şi mă simt ciudat. Oare ce îmi va rămâne la final? Ah, ştiu. O maşină roşie. Un laptop. Nişte prieteni buni. Cred că nu-mi trebuie mai mult ca să pot să o iau de la capăt.

Read Full Post »

Cica sfat

Cine te va rani o data rau, cu siguranta o va face si a doua oara…

Read Full Post »

I am here, too…

Al doilea blog pe ziua de azi. În urechi îmi strigă ăla de la Taxi că n-am cum să îl rănesc, că pot doar să îl iubesc… Un căcat! Am nervi. Mi-e ciudă că îmi văd prietenii suferind. Nu e corect. Mi-am adus aminte de golul acela în stomac de acu’ 3 ani. De cum tremuram când am simţit că lumea mi s-a prăbuşit în cap. De cum am plâns până n-am mai avut lacrimi, de cum mi-am jurat să nu mai sufăr ever, de cum aş fi revenit la decizia mea iniţială, doar ca să opresc suferinţa. Am reuşit să trec peste. Poate că am vrut să văd la un moment dat şi puţin sânge… Am avut însă prieteni. Prieteni dragi, care m-au ajutat să depăşesc momentele grele. TOŢI au fost alături de mine când am avut mai multă nevoie de ei. Vară-mea, pe atunci fumătoare, mi-a dat ţigări. Cu unii am băut ca să pot râde din nou. Şi a trecut. Greu, dar a trecut. Mă bucur acum că nu s-a terminat cu o împăcare. Mai târziu tot aş fi suferit. Poate mai mult. Poate mă căsătoream cu un om de nimic şi îmi răneam copilul printr-un divorţ. Mă bucur că am fost tare atunci. Singură nu aş fi reuşit. Ăsta se vrea, într-un fel, un blog de mulţumire. De mulţumire pentru acei oameni dragi, care m-au scos din căcat. Nu pot să-i enumăr pe toţi, de teamă să nu uit pe cineva. Nu mai am cuvinte acum. De ce everything’s made to be broken, futu-i? Acum chiar ascult Goo Goo Dolls. Muzica tristă mă ridică de jos. Nu pot asculta muzică veselă să mă simt bine. Eu i-aş spune prietenei mele să se uite în oglindă. Să vadă că are cei mai frumoşi ochi verzi (din Timişoara cu siguranţă) şi că nu există o fetiţă mai drăguţă ca ea. Să se uite puţin în interior şi să înceapă să se aprecieze mai mult. Oamenii extraordinari sunt rari, ea categoric face parte din această categorie. Sunt sigură că va reuşi să treacă peste necazuri. Să ia decizia corectă. Să dea drumul atunci când nu mai poate. Să ia o pauză, cum zicea Prometeus. E o persoană tare. A trecut prin multe şi chiar sunt chestii mult mai grave pe lume, necazuri mult mai mari. Nimeni nu este de neînlocuit. Şi ceea ce spun acum chiar nu e exagerat. E o persoană deosebită, care va avea noroc, sunt sigură de asta. Poate că avea dreptate ăla care o zis că Dumnezeu ne lasă să trecem prin suferinţă, ca mai apoi să putem aprecia mai mult lucrurile frumoase care ni se întâmplă. M-aş culca acum, dar oarecum nu mai pot. Sunt chestii pe care nu le pricep şi nu vreau să le pricep. Dar am învăţat că oamenii buni vor fi răsplătiţi pentru asta!

p.s. nu e vorba despre fata din poză, deşi şi ea e unul dintre oamenii ăia speciali…

Read Full Post »

Older Posts »