Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2007

O zi (poveste seaca)

Incet o să mă îndrept înspre fereastră. Afară plouă, bate vântul, e furtună. Afară, şi în suflet. El e plecat. A plecat de mult. A plecat pe-o negură de nori. Aşa mi-a zis, cândva. Că va pleca pe-o negură de nori. În suflet am o negură de ură…
Azi a fost o zi normală. M-am trezit târziu, prea târziu, poate. Cu toate astea, îmi doream să mai dorm. Visul de azi-noapte m-a dat peste cap. N-am avut stare, m-am tot învârtit pe toate părţile. M-am trezit descoperită – la fel ca în vis. Mă vedea toată lumea şi nu aveam cu ce să mă acopăr. A fost un vis, doar un vis, mi-am zis. Şi am răsuflat uşurată. Dar apoi au început durerile de stomac. Mi se strângea şi simţeam aşa o durere interioară, dar nu era ceva fizic. Nu ştiu să explic mai bine. E ca atunci când vrei să pierzi pe cineva, pentru că nu poţi altfel. Iubeşti, şi totuşi vrei să-i dai drumul să plece, pentru că ştii că-i stai în cale. Oarecum aşa am simţit.
M-am spălat pe ochi, pe dinţi, am mâncat. Fără poftă. Dar am mâncat. Trebuia să-mi iau lecitina zilnică. Mi-a venit, ca de obicei, să vomit. Mai nou, îmi vine să vomit la orice pastiluţă, fie ea cât de mică. Sunt oribile pastilele de lecitină. Imense. Să nu le iei niciodată!
Am ieşit apoi din casă. Vreme caldă, extrem de caldă, saboţi albi pe care mi i-am spart. Sunt o împiedicată, ce mai. Şi neîndemânatică pe deasupra. Aiurea. Bine că măcar nu m-am „vărsat” pe asfalt. Îmi mai sfredeleam şi blugii nou-nouţi, albi…
Muncă, facultate, somn de voie, învăţat. După care, aşteptare. Am aşteptat vreo 3 ore, tresărind la fiecare ciocănitură total întâmplătoare la uşă, uitându-mă pe geam din 5 în 5 minute, doar, doar va veni. Nu ştiu ce face el acum. Habar n-am. Dar, sincer, chiar aş vrea să ştiu.
Seara s-a pornit furtuna. Şi iată-mă stând aici, în faţa unui calculator care se poate stinge din clipă în clipă. Nu-mi pasă. Oare unde o fi el? A plecat atunci când începusem să-l înţeleg. Atunci când începuse să nu-mi mai pese ce face, pe unde, cu cine. Atunci când mi-a jurat că nu mai pleacă niciodată.
O să adorm în curând. Ştiu că va fi aşa, chiar dacă acum e departe de mine somnul. Mi-e dor şi doare. Dar nu contează. Azi, nu contează. Poate mâine va conta. Deşi nu cred. Mulţumesc, prietene!

Anunțuri

Read Full Post »

… love.

Oare de ce am zis-o în engleză? Poate pentru că am îndoieli. Nu ştiu sigur. Acum câteva zile credeam cu tărie. Cred şi acum. E a nu ştiu câta oară când îmi spun că dragostea nu există. E o iluzie. O fi, n-o fi, nu ştiu. Ştiu doar că despre asta nu vreau şi nu pot discuta.

S-a terminat o perioadă frumoasă din viaţa mea: faculta. Ne-am adunat în Aulă cu toţii, ne-am pozat şi răs-pozat. Pentru ce? Aşa, de chichi. Nu, nu de chichi. De unii oameni ştiu sigur că îmi va fi dor. De unii oameni îmi va fi mai puţin dor, dar îmi va fi. Iar de unii nu-mi va fi dor deloc. E normal aşa. Cei din urmă sunt puţini, oricum.
Cu ce am rămas din anii de facultă? Am rămas cu multe. În facultă am învăţat multe chestii interesante. Am învăţat să scriu (mai) corect. Am învăţat să scriu oarecum dinamic. Am învăţat să trec peste multe prejudecăţi pe care le aveam faţă de oamenii din anumite regiuni ale ţării şi mi s-au întărit bănuieli şi prejudecăţi vechi. Am cunoscut oameni extraordinari, profesori de excepţie. Am cunoscut şi profesori şi profesoare varză. Am învăţat că la jurna la Vest poţi să vii la examen şi cu blugii rupţi şi sfârtecaţi, că important e ce ai în cap – asta faţă de unele fenomene de la Poli. Am învăţat că nu tre’ să cumperi cartea cuiva ca să ai 10 la examen, ajunge să o xeroxezi, chiar dacă Pauline face liste, dar na…
Ştiu doar că sunt câţiva oameni care ştiu că vor reuşi în viaţă. Pe mine m-au convins şi, chiar dacă e părerea mea, eu oricum le doresc tot binele din lume. Gh. ştiu sigur că va ajunge mare, I. are toate premisele, iar A. va fi undeva sus, pentru că ştie ce vrea. Sunt câţiva despre care ştiu sigur că îşi vor împlini visul. Unii se vor pierde pe undeva.
În facultă am învăţat să plâng şi să mă ridic după o înfrângere. Trecuseră trei ani şi a durut ca dracu, dar mi-am revenit. Îmi amintesc uneori de B. Nu mi-e dor de el. Deloc chiar. De la el am învăţat multe. Şi a trebuit să apară M. să mă înveţe că nu învăţasem nimic, de fapt. Ciudată, viaţa asta. Dar interesantă. Dacă n-ar fi suferinţele astea, ne-am plictisi enorm.
Ce mai bate vântul afară!!! E ciudată clima asta. Ziua, cald, noaptea, frig. Oare ce face Sorin? Mi-e dor să vorbesc cu el. E prin Italia pe undeva. De la el am putea învăţa să luptăm. De la el am putea învăţa că ne consumăm pentru nimic, când tot ce ne trebuie e sănătate şi o minte limpede. Îi ţin pumnii, dar ştiu că va reuşi. Merită asta.
Mi-am găsit locul. Îmi place la ziar. Încă nu sunt destul de bună. Voi fi. Să treacă licenţa. Ştiu că voi evolua. Am ambiţie şi îmi place ce fac. Of, ce bate vântul afară! Nu mă simt bine când bate vântul. Mi se face frig. Anul ăsta m-am lăsat de fumat, involuntar. Nu mai pot fuma nici jumătate de ţigară. E mai bine aşa.
Unde eşti? Probabil că la meci. Sâmbătă voi fi fotoreporter de teren, asta dacă vin acreditările de la Federaţia Română de Fotbal. Andi scrie textul, eu fac pozele. O experienţă nouă. Îmi place. Cred că trebuie să experimentăm cât mai mult, ca să vedem ce ne place.

Când m-ai ţinut în braţe, am crezut fiecare cuvinţel pe care mi l-ai şoptit. Apoi ai dispărut fără urmă. Să-ţi spun de ce nu cred că există dragostea? E simplu. Dacă atunci când trebuie să te bucuri de un lucru de care se bucură toţi, tu plângi din cauza lui, e clar. Dragostea nu există. E o iluzie. N-a existat niciodată.

Read Full Post »

Sunt in Elvetia

Prietene, te salut de pe meleaguri indepartate. E frumos, da. Peisajul merita toti banii. Dar e strain si rece. Si am vazut si aici pubele negolite, gume lipite de asfalt. Sunt multi oameni ciudati. Auzi si limba romaneasca din loc in loc. E frumos orasul Zurich, de unde butonez acum. E un lac cu lebede. Am facut si poze. Am vrut doar sa-ti spun sa mai astepti putin. Vin si scriu. Promise!

Iubesc Romania.

Read Full Post »

Poate că e iarăşi noapte, poate că am căzut eu în butoiul cu melancolie. Ciudat. Ciudat ar fi să nu cazi, atunci când un prieten te dezamăgeşte. M-am îngrăşat în ultimul timp şi nu mă simt chiar bine în pielea mea. Nu mă simt bine, pentru că el mă făcea să mă simt oribilă. Azi mă simt cea mai oribilă fată din lume. Şi pentru asta am să îi mulţumesc aşa cum ştiu mai bine: ironic.
Nu pot fi bună, când cei din jurul meu sunt răi. Nu pot tăcea, când el mă răneşte. Nu vreau să tac. Acum mi se rupe de tot ce m-a făcut vreodată să sufăr. De ce să sufăr, când am atâtea chestii pe cap? Nu am timp să sufăr. Sunt o persoană ocupată. Anul ăsta jur că termin faculta. Şi la vară îmi iau o maşină. Fac un drum până la Sânnicolau, să beau o bere cu Prometeus. Mă opresc prin Buziaş şi le iau pe cele 2 gagici ale mele la o baie pe undeva. Mă reîntorc la Timişoara apoi şi bag un volei pe heaven cu vară-mea. Cred că va trebui să fac mai multe drumuri. Nu îmi doresc maşina, dar ai mei m-au aburit să mi-o iau. Încă mai visez la un motor de enduro. Un KTM, ceva. Vreau să mă simt liberă. Probabil că dorinţa mea de a avea un motor e explicabilă. O singură dată am simţit că sunt liberă şi pentru asta îi mulţumesc lui Nicu…
Îmi amintesc cu drag de liceu, de prietenii de acolo, de clasa mea. Cel mai înalt dintre ei se însoară în curând. Mişto. Mă aşteptam… Mi-e dor de suferinţa inocentă, când nu durea, parcă, aşa de tare. Acum sunt un adult şi fiecare lovitură doare mai tare. Au fost prea multe, acum mă prăbuşesc încet-încet. Şi totuşi, I guess I’m gonna fight. Şi asta doar pentru ăia câţiva oameni care merită asta. Şi dacă ar fi doar unul care merită asta, tot aş lupta pentru el. Nu ştiu dacă e bine, dacă e rău. Ştiu doar că aşa simt acum. Sunt plină de ură, aşa cum nu am mai fost demult. O ură care mă face, parcă, şi mai urâtă şi şi mai grasă. Sunt oribilă. Şi totuşi, urăsc… Aş vrea să fiu bună, să iert, s-o iau de la capăt. Nu pot. Nu pot uita, sunt chestii care mă dor şi cărora, dacă ar mai apărea în viaţa mea, nu ştiu cum le-aş face faţă.
Probabil sunt doar o complexată, aşa cum sunt multe femei. Multe femei frumoase. O, nu, eu nu mă simt aşa. Măcar de-aş fi proastă, dar frumoasă. Am început să cred că frumuseţea e mai importantă. O, nu, deja debitez numai shit. Sănătatea e cel mai important lucru pe lume. Urmează inteligenţa. Cam aşa. Sunt o norocoasă şi o cretină, pentru că nu ştiu să apreciez că le am pe amândouă… Sau poate că ştiu totuşi.
Dacă aş putea da o parte din inima mea tuturor oamenilor care-mi sunt dragi, aş face-o. Aş da o parte lu’ Gabi, lu’ Cris, lu’ Lioa, lu’ Ghiţă, lu’ Andi, lu’ Călin, domnului profesor Ţ… şi lista ar putea continua… aş da o parte aproape tuturor oamenilor din lista mea de 360. Cred că am început să trăiesc într-o lume virtuală. Un lucru ştiu sigur: ori de câte ori voi cădea, voi găsi mereu puterea să mă ridic. Şi dacă mă bag într-un căcat, ştiu că va fi cineva acolo să mă scoată. De ce sunt aşa de sigură? Sunt femeie, am al şaselea simţ .

Read Full Post »

Speranţa

Azi m-am gândit să-mi aştern iarăşi gândurile pe blog. O zi ca oricare alta. Oribilă. Mă simt ca naiba în ultimul timp. Poate sunt „prea sensibilă”, cum ar zice un prieten. Poate că, totuşi, nu sunt. Uneori plâng prea mult. Alteori râd din toate tâmpeniile şi vorbesc prostii. O, da, vorbesc multe prostii! Unii oameni se şochează când mă aud. Alţii râd cu mine, cei mai mulţi, de fapt, asta fac. Acum deviez de la subiect. Mă simt ca dracu. Am renunţat, din nou, pentru a mia oară, poate, să cred. Nu mai cred. E simplu. Am crezut într-un Dumnezeu care zice că-i răsplăteşte pe cei buni. Am crezut într-un Dumnezeu care, cică, face dreptate. I did wrong! Nu îi răsplăteşte pe cei buni, sau, dacă o face, o face târziu sau trecându-i prin tot felul de încercări. De ce binele pe care îl meriţi îl primeşti după atâtea reunuţări? Unii ar zice „Ca să ştii să te bucuri cu adevărat…”. Căcat. Nu te mai bucuri. Nu te mai bucuri aşa de tare. De ce Dumnezeu nu face dreptate? Aaa, tu crezi că da, ciudat, mie mi se pare că NU. De ce unii suferă prin spitale, luptă pentru ca să trăiască, în timp ce toţi cretinii sunt bine-mersi plini de bani şi sănătoşi-tun? Nu trebuie să plătească nimeni greşelile altora, chiar nu trebuie. Fiecare ar trebuie să primească ce merită. Aşa ar fi corect. Şi în viaţa asta, nu „dincolo”… Apropo de „dincolo”: Ne consolăm cu gândul că „ei” vor suferi pe lumea cealaltă, dar noi nici măcar nu ştim dacă există „lumea cealaltă”. Rahat. I’m pissed off 2day! Nu-mi spune de moarte clinică şi stuff-uri din alea. Ce, crezi că dacă eu aş fi leşinată 3 zile, n-aş scorni tot felul de bazaconii? Doar aşa, ca să dau speranţă? Oh, lasă-mă în pace azi, cu cât scriu mai mult, cu atât cred mai puţin…
Ştiu. Ştiu că mâine, poate, voi crede din nou. Dar acum, în momentul de faţă, nu cred nimic. Sunt dezamăgită. Sunt dezamăgită de tot azi. Chiar, poţi fi doar puţin dezamăgit? Nu ştiu… Eu sunt, de obicei, total dezamăgită, uneori chiar şi din cauza unor chestiuni minore. Dacă mă întrebi azi despre dragoste, îţi pot spune clar: NU există. Dragostea e doar o iluzie. O minciună scornită de noi pentru noi, ca să ne simţim mai bine. Dumnezeu e dragoste. Eu nu mai am nimic, nimic din toate astea. Rămâne speranţa, aia e acolo, n-a reuşit să scape din cutia Pandorei… Ea era, nu? I think so…

Read Full Post »