Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2007

I’m a looser, baby..

I guess it’s you… poate că e ceva din firea ta, poate că este pur şi simplu faptul că poţi fi TU în orice moment. Ştiu că nu e aşa cum te văd ceilalţi. Eşti doar un om care ştie să trăiască momentul. Un om fericit, tocmai din pricina asta. Nu eşti un looser. Şi dacă ai fi, să ştii că nu mi-ar păsa. Nu mi-ar păsa, pentru că eu te ştiu aşa cum eşti tu, de fapt. Ştiu că ne-am certat, ne-am bătut, ne-am urât, ne-am aruncat cuvinte dure uneori. Ştiu că am plâns, am suferit, pentru ca, în cele din urmă, să putem râde împreună. Ştiu că am nevoie de tine ca să mă faci să râd şi ştiu că tu ai nevoie de mine ca să îţi fiu alături. Simt că sunt mai tare, mai puternică decât tine – uneori atât de puternică, încât te ridic de jos. Îţi dau speranţă chiar şi atunci când speranţa mea e moartă şi îngropată. Nu pot să te las aşa… Poate că sunt cicălitoare (you bet I am!), poate că sunt rea uneori, poate că sunt rea cu tine uneori… dar fără tine nu aş fi eu. Cum dracu să mă supăr, când simt că gândul tău e la mine chiar şi atunci când eşti departe? Cum dracu să renunţ, când tu îmi spui atât de drăguţ că vei fi alături de mine, indiferent de scorul final? Nu, nu pot. Ştiu că multe sunt vorbe goale-puşcă. Ştiu că deseori doar ai zis, dar nu ai fost acolo. E ok, baby. Nu poţi fi acolo, nu mă poţi susţine, pentru că eşti încă un copil, nu ţi-ai ales un ţel în viaţă, nu ştii încă nimic… Nu ştii cum e să-ţi fie greu, nu ştii cum e să dai de oameni dificili pe care să trebuiască să-i pupi în cur pentru că n-ai încotro, nu ştii nimic, nimic din ce înseamnă viaţă. Acum aud deja cum zbieraţi la mine, cum vă revoltaţi şi cum îmi spuneţi că n-aţi fost pupincurişti la viaţa voastră. Aaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh!!!!
Shut the fuck up! Mi-a zis mie un tip super-inteligent, un prof, că în viaţă ajungi la un moment dat într-un punct în care relaţiile pe care ţi le faci sunt doar de complezenţă – nu sunt prieteni, sunt „contacte”. Prietenii sunt puţini. O, da, foarte puţini. Restul sunt relaţii, contacte la care apelezi pentru un favor sau altul. Încep să mă afund în viaţă. Începe să mă dezguste. Tu încă nu ştii ce-i aia. Poate de-aia te iubesc aşa de mult… Mai ştii atunci, la spital, când nu am putut să îi dau şpagă doctorului care te-a operat? Mai ştii ce naivă eram pe atunci? Azi… azi aş putea da şpaga aia. Într-un mod discret şi elegant. Să dai spagă elegant! Asta ar putea fi o „culme”… Nu pot să-ţi spun care, am o bere la bord. Puţin, mi-ai spune. Ştiu că tu duci mai mult. Ei bine, eu nu. Sunt OK, nu zic, dar gândurile zboară aiurea azi. Poate şi pentru că e destul de târziu în noapte şi vântul încă mai bate afară…
Azi, 23 martie 2007: o altă zi în care mi-am dat seama că viaţa este scurtă. O zi în care am realizat cât de mult însemni pentru mine. O zi care mă face să văd cât de mult contează clipa. Da, cred în destin. Cred că pe tine era să te pierd de multe ori. Şi cred că suntem făcuţi ca să fim fericiţi împreună. Nu contează că ne va fi puţin greu la început. Nu contează că vor fi guri care vor urla că nu aşa trebuie să fie. Cred că tot ce contează este ce ai acolo, înăuntru. Un sentiment şi un gând: iubirea şi visul unei vieţi fericite. Şi iarăşi ajungem la fericire. Ce dracu-i aia? Aia e ceva ce simţi atunci când ţi se întâmplă un lucru mărunt care te bucură. Tot un prof mi-a zis. Nu simţi fericire când îţi cumperi o maşină scumpă. Aia e altceva. Nici o fericire nu e mai puternică decât cea pentru lucrurile frumoase, dar neînsemnate din viaţă. I guess it’s you, baby…

Anunțuri

Read Full Post »

Dragul meu,

Aceasta e altă scrisoare care-şi va greşi destinatarul. Nu, nu e din cauza Poştei Române. E pur şi simplu din cauza TA. Şi dacă ai primi scrisoarea mea, sunt sigură că nu ai înţelege nimic. Încă nu ai reuşit să îmi citeşti în suflet, deşi a trecut mai bine de 2 ani jumate de când împărţim aceleaşi sentimente. Am spus „împărţim”? Iartă-mă, am greşit. Eu îţi dau sentimentele mele. Ţi le ofer pe tavă. Apoi aştept… De primit, mai rar. Sau deloc. Taci, te rog! Nu-mi spune că sunt ironică. Nu vreau să aud aprecierile tale la adresa mea. Azi, nu.
Scrisoarea aceasta este una de mulţumire. Îţi mulţumesc pentru floarea primită de 8 martie. A murit a doua zi. Dar a ţinut câteva ore bune înainte. Un trandafir… Nu e vremea trandafirilor acum. De ce mi-ai cumpărat un trandafir?! Poate că ai vrut să îmi demonstrezi că şi lucrurile cele mai frumoase mor. Sau, poate – şi asta e mai plauzibil – ai fost naiv şi ai crezut că ţine. Cum să ţină un trandafir născut prematur? Acum e vremea zambilelor, a freziilor, a lalelelor. A trandafirilor va fi mai încolo. Nu ne va prinde împreună. Ştiu asta. Simt asta.
A trecut 8 martie. A fost Chilian în Timişoara. Nu am fost. Poate că nu am avut bani de bilet – ce patetic sună. Poate că am vrut să stau acasă. Nu, nu am vrut. Mint. Întind mâna, nu mai eşti aici, voci din urmă-mi spun: „N-ai de ce să te ridici”?… Poate că întotdeauna ai de ce să te ridici. Cred că Chilian (sic!) ăsta e cam slab de îngeri. Cum naiba să nu te ridici? Ce să faci, să te culci în continuare în speranţa că se va întoarce în somn? Aiurea. Ridică-te! Ieşi din „sistem” şi mergi mai departe!
Îmi pare rău că am fost aşa de rea cu unii oameni dragi mie săptămâna trecută. Nu meritau. Nu am scuză, deşi a fost o săptămână urâtă. A fost ziua mea. Frumoasă zi! 23. Cam mult. Am şi mâncat prea mult… Încep să nu-mi mai placă aniversările astea. Deşi am primit cadouri frumoase. Foarte frumoase. De la oameni dragi. Mulţumesc!
Şi acum, să revin la tine. De multe ori te simt cum te agăţi de mine. Eşti ca un paianjen de care nu mai poţi scăpa, care, oricât l-ai scutura de pe haină, îşi ţese în continuu un fir de care se agaţă şi se ţine cu toată forţa lui de tine… De nenumărate ori am fost acolo pentru tine, te-am ajutat, ţi-am dat ce ţi-ai dorit. Şi am simţit, pe zi ce trece, cum îmi scade puterea. Am simţit cum nu mai pot fi EU. Am simţit cum nu mă pot concentra pe lucrurile la care chiar sunt bună. M-am făcut mai urâtă. Mi-a dispărut zâmbetul de pe chip. Şi toate astea, din cauza TA. Aceasta e o scrisoare de despărţire. Mi-e greu să o scriu, deşi cuvintele curg ca un râu. În suflet simt un gol. Imens. Florin mi-ar şopti la ureche: „Să te feresc de visurile tale… Să te ascund de clipa care moare… Nici n-am să-ncerc. Puterea asta trebuie s-o ai tu! E pentru tine…”. E foarte greu să caut puterea asta în mine. Trebuie să trec de 13-le ăsta. Mi-a zis un prieten. O să-ncerc. Promit!

Read Full Post »

sexy & romantic glitter graphics myspace code sexy images
Ciudată imagine. Nu ştiu ce mi-a venit să o pun aici. E doar o invenţie stupidă. Sau poate e doar în mintea mea. Am iertat, dar nu am uitat şi nu o voi face prea curând. Deşi încă mai sper…
Aş vrea s-o văd pe EA. Aş vrea să pot să îi râd în faţă şi să îi spun că NU ÎMI PASĂ. Aş vrea să îi spun că EA e urâtă şi eu sunt frumoasă, pentru că frumuseţea vine din interior. EA e urâtă pe dinăuntru. E ahtiată după bani, după maşini scumpe. Mie mi se rupe de toate astea…
Din când în când o caut cu privirea. Deşi nu o cunosc. L-am rugat pe un coleg să îi strige numele, dar nu a răspuns nimeni. Nu merită efortul, ştiu asta, şi totuşi, vreau să îi văd faţa. Poate că vreau şi mai mult să mă vadă EA pe mine.
Mă uit la inima aia sfâşiată. Ar putea fi chiar a ta. Ştiu că ai simţit de multe ori că nu se mai lipeşte la loc. Wrong. S-a lipit de fiecare dată până acum. Şi a sângerat din nou. Eu nu am greşit cu nimic, aşa cred. Şi totuşi, eu sunt cea care cere iertare. Eu sunt cea care întreabă „Will you love me?”. Eu sunt cea care dă înapoi. Poate că ar trebui să „let go”. E greu. Poate că EA e mai bună pentru EL decât mine.
I’m not sad today. Să nu mă înţelegi greşit. Toate îmi merg bine. Şi ştiu şi de ce. Pentru că nu (mai) am nimic de ascuns. Pentru că am conştiinţa curată. Pentru că nu vorbesc pe nimeni de rău. Pentru că încerc să nu mă (mai) răzbun. Pentru că răspund şi la numere necunoscute. Pentru că îmi iubesc prea mult viaţa pentru a-mi face singură rău. Pentru că nu mint. Şi pentru că am ceva ce EA nu are: demnitate!

Read Full Post »