Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2007

I miss those days…

E timpul să deschid ceva. Ochii, inima. Poate chiar şi urechile. Şi e timpul să închid gura. Să tac. Măcar pentru o clipă. Să mă întind pe pat, să deschid geamul, să las frigul să intre în cameră. Să simt cum mă trec fiori pe şira spinării şi cum mi se face piele de găină. Şi să-mi amintesc…
TU ai crezut în iubire. M-ai învăţat să iubesc. M-ai făcut să cred din nou, eu, care nu mai credeam de mult. M-am schimbat mult în anii în care mi-ai fost aproape. Aş putea să închid ochii şi să îţi simt parfumul. Apoi să îi deschid şi să mă trezesc într-o cameră goală şi rece, prin care bate vântul. Cam aşa bate acum şi prin sufletul meu…
O fi „the wind of change”? Nici eu nu ştiu. Ştiu doar că am mai crescut între timp. M-am transformat într-o femeie. Copil aş putea să pretind că mai sunt. Rareori mai am însă ocazia să fiu copil. Gata. S-a terminat. Mult prea repede, din păcate.
Azi privesc în urmă şi îmi place ce văd. Îmi place fiecare clipă de suferinţă prin care am trecut. Aş putea să afirm că m-a făcut mai puternică? Da, aş putea. Dar nu o voi face. Nu-mi plac clişeele, de-aia. Îmi amintesc de o zi frumoasă de primăvară. Era ziua mea. Am fost în mijlocul naturii atunci. Un loc minunat! Îmi amintesc fiecare cuvânt. Şi regret. Iubirea se scutură ca florile de măr. Nu ţine veşnic. Se ofileşte. Ce trist.
Cred că ar trebui să închid geamul. M-am pierdut printre pene. Perne, plapumă, cearşaf. Mi-e frig şi vreau acasă. Vreau să mă-ntorc. To the start… Imposibil! Cu timpul poţi face orice, doar să-l dai înapoi e imposibil. Deşi, dacă mă gândesc mai bine…

Anunțuri

Read Full Post »

Când simt că un prieten s-a resemnat, când simt că a renunţat la luptă, îmi vine să urlu. Uneori mi-e tare greu să ajut, chiar şi cu un sfat, o persoană dragă. Poate că sunt mai rece, aşa ca nemţii, cum zicea un profesor acum câteva zile. Nu ştiu. Pe dinăuntru sunt moale ca o cârpă. Pe dinafară tai si spânzur când ceva nu-mi convine…

M-am simţit de multe ori inutilă şi am simţit de multe ori că nu-mi găsesc locul. Sunt confuză. Azi mi-am amintit, şi ce mi-am amintit nu mi-a plăcut. Amintiri frumoase… E drept, triste deseori, dar şi frumoase. Eram o echipă, undeva, cândva. Acum ne-am pierdut. Nu, nu mă înţelege greşit. Nu sunt deloc nefericită. Mă gândesc doar. Şi asta nu-i de bine…

Sunt oameni valoroşi şi oameni mai puţin valoroşi. Şi mai sunt şi oameni de căcat. Dacă ai noroc, s-ar putea să-i întâlneşti pe cei dintâi. Şi stai calm, cei din urmă cu siguranţă îţi vor ieşi în cale. Totul e să ştii să lupţi împotriva lor. De ce întotdeauna oamenii faini renunţă? Asta nu pot să înţeleg. Dar de ce să nu renunţe EI? Fir-ar să fie, iar am ajuns la EI!!!

Mi-e greu să văd un prieten drag că s-a pierdut. Undeva, într-o lume ordinară. Peiorativ. Mi-e şi mai greu să îl ajut, când numai eu ştiu cum mă mai autosusţin… Dar, oare, până când? O lume rea, a dracu’ de rea. O lume pe care aşa aş vrea s-o trimit la dracu!

Azi am vorbit urât. Îmi pare rău doar pentru că nu o să-mi cer scuze. Azi, nu. Şi fii sigur că nici mâine nu o voi face. Azi n-am chef de vorbe goale (deşi ale mele aşa sună), n-am chef de comentarii „şmecheroase”, n-am chef de fiţe de 2 bani. N-am chef de nimic azi. Vreau doar să spun ce simt, într-un mod pe care prea puţini îl înţeleg. Dar ştii ceva? La dracu cu toţi ăia care nu-nţeleg nimic!

Read Full Post »

Mi-e dor…

… de ei!!!

Am vrut să caut pe net o definiţie a prieteniei. M-am răzgândit. Cred că fiecare poate să dea o definiţie a prieteniei. Şi definiţiile astea sunt sinonime între ele.

Pentru mine, prietenia e când un om, care demult ţi-a fost aproape, pe care l-ai pierdut din ochi vreme îndelungată, te ajută la greu. Fără să ceară nimic în schimb.

Pentru tine ce înseamnă prietenia?

Read Full Post »