Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2006

TU nu ştii!

A trecut atâta timp şi tu încă nu ştii nimic despre mine. Cei din jurul tău au încercat de nenumărate ori să-ţi deschidă ochii. Să te facă să înţelegi că EU nu sunt pentru TINE… Numai că EI au omis ceva, ceva important. Au „uitat“ că ce ne leagă se cheamă IUBIRE. Mă faci să râd! Şi totuşi, EI au avut atâta dreptate… Atâta…

TU încă nu ştii să mă citeşti, deşi ai impresia că sentimentele îmi sunt scrise pe frunte. Nu ştii că ar trebui să priveşti puţin mai adând în ochii mei miopi, ca să-ţi dai seama ce-i în sufletul meu.

TU încă nu ştii că am nevoie de o singură clipă de nebunie ca să te părăsesc pentru totdeauna. Nu ştii că nici măcar nu am nevoie de un motiv. Nu ştii că nu voi dori să îţi dau explicaţii în momentul în care te voi lăsa în urmă.

TU încă nu ştii că eu te-am lăsat deja în urmă. Nu ştii că ceea ce ne leagă acum e orice altceva, dar dragoste, nu.

TU încă nu ştii că ziua în care o să plec fără să mă mai întorc a atât de aproape. Nu ştii nici măcar că data viitoare când voi pleca, o voi face pentru totdeauna.

TU nu ştii că nu te mai simt lângă mine, deşi mă iei în braţe de atâtea ori. Nu ştii că îmbrăţişarea ta îmi dă fiori pe şira spinării. Nu ştii că mă gândesc la cu totul altceva când mă atingi.

TU nu ştii că nu mai am nevoie de tine ca să fiu fericită. Nu ştii nici măcar că joc teatru atunci când plâng. Nu ştii că am sute de motive ca să fiu fericită, astfel încât dorinţa ta de a mă distruge nu mă mai afectează.

TU nu ştii că aştept un copil care nici măcar nu e al tău. Nu ştii că păstrez un copil făcut din dragoste. Un copil pe care îl vei crede al tău o viaţă întreagă.

TU nu ştii că dansez la bară în fiecare weekend. Nu ştii că mă mai şi dezbrac pentru bani. Nu ştii că atunci, de fapt, sunt EU.

TU nu ştii că după ce termin de scris rândurile astea, îmi fac bagajul şi plec. Dezertez din viaţa asta. Plec şi din oraşul ăsta trist… Gata, las totul în urmă. O să vii de la facultate, o să mă cauţi, o să crezi că beau vin cu vreo prietenă. Habar n-ai cât urăsc alcoolul. O să fiu departe de tine. Trăiesc de mult în lumea mea de vis. Doar că, de data asta, m-am plictisit să mă tot lovesc de realitatea TA. Sunt plină de vânătăi. Nu mai pot. Îi pun punct şi plec. Adio.

Anunțuri

Read Full Post »

Sad eyes never lie

De ce am întotdeauna ochii trişti? Oare numai eu îi am aşa? Erau întrebări pe care mi le puneam adeseori. Până azi. Azi, când am aflat de ce am întotdeauna ochii trişti. Şi că nu numai eu am întotdeauna ochii trişti…

Oamenii care au întotdeauna ochii trişti sunt cei care nu sunt fericiţi. Care, poate, au fost fericiţi. Care au pierdut fericirea sau cărora li s-a furat fericirea. Dar care nu sunt fericiţi. Clar, nu sunt fericiţi. E o poveste atât de cunoscută. Şi cei mai mulţi oameni cu ochii trişti sunt – am mai spus-o – cei care ştiu să râdă din tot sufletul. „Sunt nebun, visător, bine-dispus, dar fericit, nu!”. Şi în momentul în care îmi spui astea îţi şi simt tristeţea în glas. De ce nu eşti fericit? De ce nu suntem fericiţi? Călin s-ar putea să îmi spună acum că sunt egoistă. Că fac paradă cu durerea din sufletul meu. Poate că nu fac paradă. Poate că vreau doar să o spun cuiva. Ţie, de exemplu. Ţie, care crezi că mă înţelegi. Sau ţie, care chiar mă înţelegi, pentru că şi tu ai mereu ochii trişti.

E o poveste lungă şi, paradoxal, tristă toată povestea asta cu fericirea. Cert e că există, nu ştiu de ce zic asta, dar există. Există aşa cum există ceva ce se cheamă Dumnezeu, ceva care ne controlează. Ciudat că spun taman eu asta, EU, care susţin sus şi tare că NU cred în nimic. Am minţit. Cred şi eu în ceva. Poate în iubire. Poate în fericire. Poate în noaptea care alină durerea. Poate în Dumnezeu?

Oricum, eu nu prea ştiu ce e fericirea. Aşa cum nu poţi descrie orgasmul, aşa nu poţi descrie nici fericirea. E ceva numai al tău. Ceva ce ai putea împărţi cu toată lumea şi încă ai mai avea destulă pentru sufletul tău. Dacă am avut-o vreodată, atunci am pierdut-o cu siguranţă. Să mi-o fi luat cineva? Posibil. Tot azi mi-am dat seama că îmi place să dau de la mine. Îmi place să dau fără să socotesc, fără să cer ceva în schimb, fără să primesc ceva în schimb. Poate am dat, fără să fi ştiut, fericirea mea cuiva. Cuiva care nu o merita. Cine ştie? Şi mi-am mai dat seama că toţi oamenii cu ochii trişti dau de la ei. Lasă de la ei, mai bine zis. Lasă tot de la ei. Poate ne lipseşte puţin orgoliu. Nu, n-avem nevoie de orgoliu! Orgoliul e pentru banali şi mediocri.

Şi tot azi am realizat că merg cu capul plecat pe stradă. Probabil că mi-e ruşine cu ochii mei veşnic trişti. Veşnic roşii de la lacrimile pe care nu le las să curgă din ochii mei trişti. Da, merg cu capul plecat. Şi când ridic privirea, dau de altă pereche de ochi trişti. Mai ridic privirea şi aud vorbe de genul „Ţucu-ţi sufletul tău!”. Bă, tu eşti sigur că ai vrea să-mi „ţuci” sufletul? Dacă ai şti tu ce-i acolo, n-ai mai vorbi aşa, cu siguranţă. Sunt frumoasă, şi totuşi merg cu capul plecat. Sunt deşteaptă, de asta nu mă voi îndoi niciodată, şi totuşi merg cu capul plecat. Sigur e din cauza ochilor mei veşnic trişti. Mi-a zis cineva, cândva, că sunt frumoasă şi când sunt tristă. Şi altcineva nu mi-a spus că sunt frumoasă nici când zâmbeam…

Am ochii trişti ca tine. Şi e cam aiurea că îţi dai seama că-i aşa. Dar încă mai sper. Nu înseamnă că am renunţat la luptă. Se poate lupta şi aşa, cu ochii trişti, cu capul plecat… Capul plecat, sabia nu-l taie. Aşa se zice pe la noi. Chiar cred că e aşa. Nu cei orgolioşi vor învinge. Şi nici cei care cred că totul se măsoară în bani… (am eu ceva cu ăştia!)

Read Full Post »

Anti-prejudecata

Nu am dreptul să o urăsc pentru simplul fapt că e grasă. Dar am dreptul să o urăsc pentru că m-a înjurat cu o vulgaritate de nedescris.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e mai frumoasă decât mine. Dar am dreptul să o urăsc pentru că a avut neruşinarea să îi zâmbească lui cu subînţeles.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e mai deşteaptă decât mine. Oricum nu e. Dar am dreptul să o urăsc pentru că se crede mai deşteaptă decât mine.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că fură ca să supravieţuiască. Sau pentru că fură o bomboană când vânzătoarea se întoarce cu spatele. Dar am dreptul să o urăsc pentru că a încercat să fure ce-i al meu.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că şi-a pus poze sexi pe hi5 sau pe yahoo 360. Dar am dreptul să o urăsc pentru că a încercat să-l invite şi pe el.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e vulgară. Dar am dreptul să o urăsc pentru că se afişează aşa în faţa ochilor mei.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că ascultă manele. Dar am dreptul să-i spun „Femeie otrăvitoare, futu-ţi ceapa mamii tale!”.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că dansează mai fain ca Shakira. Dar am dreptul să o urăsc pentru că îşi doreşte să danseze cu el.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că mă invidiază. Dar am dreptul să o urăsc pentru că mă vorbeşte pe la spate.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că i-a trădat pe toţi. Dar am dreptul să o urăsc pentru că m-a trădat pe mine.

Nu am dreptul să o urăsc că nu ştie să dăruiască. Dar am dreptul să o urăsc pentru că mie nu mi-a dăruit nimic, niciodată.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e lesbi sau bi. Dar am dreptul să o urăsc pentru că se bagă în viaţa mea fără să-mi ceară voie.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e snoabă şi crede că numai ce-i scump contează. Dar am dreptul să o urăsc pentru că se laudă cu ce are în faţa mea.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că e materialistă şi pentru că stă cu italianu’ numai pentru că prostu’ îi cumpără inele de aur. Dar am dreptul să o urăsc pentru că încearcă să mă convingă pe mine că nu-i aşa.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că iubeşte pe ascuns. Dar am dreptul să o urăsc pentru că nu recunoaşte asta.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că crede în Allah. Sau în Dumnezeu. Sau în nici unul din ei. Dar am dreptul să o urăsc pentru că are impresia că e „cool” să afirme că nu crede.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că are mustaţă. Dar am dreptul să o urăsc pentru că se consideră mai frumoasă decât mine.

Nu am dreptul să o urăsc pentru că simplul fapt că e grasă. Dar am dreptul să o urăsc pentru că m-a înjurat cu o vulgaritate de nedescris.

Read Full Post »

Scrisoare pentru EL

„Era noapte şi tocmai mă despărţisem de tine. Pentru o noapte, numai. Mă urcasem în autobuz, iar acolo l-am întâlnit. Nu, nu era singur. Era înconjurat de prieteni. Nici unul, însă, mai gălăgios decât el. Veneau de la un concert. Nu m-a remarcat imediat. Stăteam în spatele lor, îi urmăream cu privirea. Mă amuzau glumele lor revoltate la adresa Puterii. La un moment dat s-au ridicat să coboare. Iar atunci m-a privit ca străfulgerat. Şi printre glumele cu Băsescu, Păunescu, Constantinescu, Etc-escu, mi-a şoptit un „Cât de frumoasă eşti!”. Avea ochii umezi, mari şi albaştri. Au coborât apoi. Nu avem să-i mai văd niciodată. El era un drogat. Unul din sutele de drogaţi din oraş. Şi m-a făcut să mă simt cum TU n-ai reuşit de mult. Cum TU n-ai încercat de mult… Nebun ca mine.

Acum mă priveşti, încerci să te prefaci că nu-i nimic, că totu-i la fel. Nu, nimic nu mai e la fel. Crezi că mă mai ai? Aiurea, m-ai pierdut de mult. Atunci… Sau ieri… Sau azi dimineaţă. Nu mai ştiu nici eu când. Nu mă are nimeni. Mă am doar eu. Şi mie-mi place de mine. Îmi place, pentru că sunt frumoasă. Şi deşteaptă. Şi pot să-mi dau ceea ce TU nu m-ai lăsat niciodată să-ţi dau. Deşi am vrut. Numai Dumnezeu ştie cât am vrut. Am încercat. Am dat nu o şansă, ci zeci. Sute, poate. Degeaba.

Acum mă vrei înapoi. Îmi spui că sunt frumoasă. Că pe mine mă iubeşti. Şi că veşnic o vei face… Nu te mai cred. Mă iubeşti până la următoarea. Poate că n-ai ştiut să mă iubeşti. Sau poate că ai ştiut, dar n-ai vrut. Sau poate că ai vrut, dar n-ai ştiut. Nu mai are importanţă acum. Nu o faci şi te simt. E orgoliu. Răzbunare, poate. Dar nu, iubire sigur nu e.

Mi-ai luat tot ce am avut mai scump. Mi-ai luat libertatea şi tu ai ştiut să o conservi pe a ta. Ai fost fericit, nimicindu-mă pe mine. Ţi-ai clădit fericirea pe suferinţa mea. Mi-ai luat sinceritatea, dar n-ai avut bunul-simţ să mi-o dai în schimb pe a ta. M-ai minţit de zeci de ori, iar eu te-am crezut. Ai fi vrut să mă mai minţi; măcar câteva luni încă… Acum mă îmbăt cu vin. Nu cu vise, iluzii… Sau poate, uneori. În nopţi ploioase de vară…

Acum privesc cu tristeţe pozele noastre. Am un gust amar în gură când le văd. Prefăcătorie au fost toate. Minciună… Să te ascunzi sub un zâmbet fals şi să crezi că eşti frumos, doar ca să mă distrugi. Să mă manipulezi. De unde ai reuşit să strângi atâta răutate?

Nimic nu mai poate fi la fel. Nu plânge. Nu fi trist! Mai vine şi alta. Una care n-o să se dispere atunci când o să-ţi împarţi iubirea şi cu altele. Ce iubire? Chestia aia acră din sufletul tău mic şi neîncăpător. Aia care îmi lasă un gust amar şi pe care şi acum, scriindu-ţi rândurile astea, o simt. Nu mă interesează când pleci, când vii, unde pleci şi de unde vii. Nu-mi spune, chiar nu vreau să ştiu. Şi nu plânge acum. Nu-mi place la teatru, oricum. Cu atât mai puţin la unul ieftin!”

Aşa îi scria ea lui. În timpul ăsta, el era la o bere cu prietenii. Nu bănuia nimic. Nu avea să ştie că a doua zi ea va dispărea pentru totdeauna şi iremediabil din viaţa lui. Avusese atâtea şanse. Atâtea…

Read Full Post »

În dragoste contează atât de puţine…

Nu contează dacă ea vorbeşte româna şi el, italiana (sau siciliana…). Se pot înţelege în engleză. Sau prin limbajul trupului…

Nu contează dacă mama zice „Nu!”, pentru că nu mama a simţit fiorul ăla de la început…

Nu contează dacă el are un cont gras în bancă şi ea e lefteră. Nu contează dacă ea e „avută” şi el are numa’ bani pentru fulgere în buzunare. De fapt, de ce vorbesc de bani? Ce legătură au cu dragostea? Îţi zic eu: nici una… Banii, oricum, nu contează…

Nu contează dacă ea e cu 5 ani mai mare decât el. Nu contează nici măcar dacă e cu 10 ani mai mare. Pentru că sentimentele nu au vârstă…

Nu contează dacă el e frumos şi ea, aşa şi-aşa. Nu contează dacă ea e fotomodel şi el, un băiat obişnuit. Pentru că dragostea te face, oricum, frumos. Iar frumuseţea e trecătoare…

Nu contează dacă ea a mai făcut dragoste şi cu alţii înaintea lui. Sau dacă el s-a mai rătăcit şi prin cearşafurile altor fete. Pentru că dragostea te face pur. Dragostea şterge trecutul. Dragostea nu se compară cu nimic din ce-a fost…

Nu contează atunci când ea nu vrea să facă sex într-o zi. Nu contează dacă, într-o zi, el nu are chef de nebunii. Pentru că un sentiment nu poate fi întărit şi amplificat prin plăcere pur fizică…

Nu contează dacă unul dintre cei doi s-a supărat iremediabil. Nu contează nici măcar că minte când spune asta. Pentru că dragostea îţi dă voie să ierţi atât cât poţi duce… Mai mult – e orice altceva, dar nu dragoste!

Nu contează dacă ai minţit o dată sau dacă ai fost rău. Nu contează dacă – o dată- ai uitat. Pentru că toţi avem dreptul la o şansă, nu la mai multe. Contează apoi să ne folosim de ea, de şansa noastră. Şi contează foarte mult să o şi acordăm…

Nu contează dacă alţii bagă tot felul de strâmbe. Nu contează ce spun alţii. Nu contează gura lumiii. Pentru că lumea e rea şi nu înţelege dragostea…

Nu contează o vorbă spusă în vânt. Nu contează nici două vorbe aruncate la întâmplare. Pentru că orice om are stări de spirit bune şi rele. Şi pentru că dragostea te duce, până la urmă, la adevăr…

Nu contează dacă simţi că ceva îţi scapă. Nu contează dacă îţi scapă printre degete. Pentru că e doar o impresie. Pentru că dragostea nu se pierde. Pentru că, orice ai face, dragostea te învinge…

Nu contează nici măcar dacă ai pierdut-o. Nu contează dacă ai pierdut dragostea. Pentru că, pentru scurt timp, a fost a ta. Şi rămâne a ta. Deşi departe, poate. Deşi uiţi fiorul ei. Dar nu, dragostea n-o pierzi niciodată…

p.s. nu contează nici măcar că scriu chestiile astea despre dragoste. pentru că tu eşti orb. şi eu la fel. şi pentru că despre dragoste nu poţi scrie. despre dragoste poţi simţi… ce exprimare… dar da! despre dragoste poţi simţi, nu zice, scrie… totu-i ireal. dar chiar? tu ce crezi că (nu) contează în dragoste?

Read Full Post »

Multe şi mărunte

Azi o să-ţi spun multe şi mărunte. Chestii care mă afectează sau de care mă doare în şaişpe (că doar cu 16-le circul, ce naiba!). Sunt multe glume proaste care mă afectează de ceva timp. Am uitat să răspund atacurilor verbale cu aceeaşi monedă. Mi-am lăsat agresivitatea acasă, cu gândul că aşa va fi mai bine. Pe naiba… Azi am fost ţinta numărul unu a glumelor unui imbecil cu concepţii de pe vremea lu’ Pazvanti Chioru. Şi mor de ciudă că nu i-am întors-o! Dar las’ că îmi iau motor la vară şi, ai grijă, On, că trec prin tine ca prin brânză!

Doi la mână: mi-am dat seama că nu ştiu să renunţ. Pardon, vorba unui prieten: nu vreau să renunţ. Prefer să mă afund tot mai adânc în căcat, sperând în sufletul meu că mă va scoate cineva, cândva de acolo! Da… Sunt anumite investiţii care nu se rentează, cred eu. Se zice că dragostea învinge totul. Chiar totul? Suferinţa e parte din dragoste? Dar câtă suferinţă? Să-mi spună şi mie cineva, că eu chiar nu ştiu.

Trei: Sunt din ce în ce mai supărată pe viaţă. Merg cu capul plecat pe stradă, nu mai reuşesc să zâmbesc gratuit, iar lucrurile încep să îmi scape de sub control. Eu, care întotdeauna deţineam controlul situaţiei, am început să şovăi, să mă bâlbâi… la figurat, bineînţeles. Şi am început să las de la mine. Dar până când? Ştii cumva cât exact trebuie cineva să lase de la el? Că eu m-m săturat de „prietene” care fac pe ofticatele în loc să discute sincer o problemă, fie şi minoră. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o simplă neînţelegere… (să fie chiar aşa?)

Patru: Am început să vorbesc din ce în ce mai figurat. Şi vulgar în acelaşi timp. Am început să fac tot felul de mişto-uri şi de glume – nu jignitoare, asta niciodată. Mi se pare ciudată schimbarea asta. Încep să cred că suferinţa te face să o iei, încetul cu încetul, razna. Să spui exact opusul a ceea ce simţi. Şi de atunci privesc cu mai multă atenţie oamenii din cale-afară de glumeţi… le caut tristeţea în ochi… şi, culmea, o şi găsesc, să ştii!

Cinci: Visez zi şi noapte la un motor. Pe care să mă sui când am eu chef şi să îmi iau lumea-n cap. Cred că în următoarele luni o să-mi vând şi cămaşa de pe mine. Şi o să fac bani şi din piatră seacă pentru a-mi împlini visul (On, ai grijă!!! Ha! Ha! Ha!). Apropo de bani… Cât contează ei, de fapt, în viaţa noastră? Eu am început să-mi măsor dragostea în bani… să nu mă înţelegi greşit. În bani plătiţi de mine pe factura telefonică. Şi tind să cred că e valoarea dragostei e invers proporţională cu cea a banilor. Hmmm… Cu fiecare sută de mii în plus pe factura mea, se mai rupe ceva în sufletul meu. Nu mai merge aşa, oricum. Motorul are, de-acum încolo, prioritate!

Şase (şi cu asta închei, că tot e numărul meu preferat): Ăsta e un semnal de alarmă. Încă trăiesc. Încă nu am uitat să trăiesc. Dar printre rândurile astea destul de optimiste ar trebui să se citească altceva. În primul rând, un sincer „mulţumesc” pentru cei care mi-au fost alături la greu. Şi că greul nu a trecut încă. Şi că mai am nevoie de voi… Pe EI, în schimb… îi calc la vară cu motoru’!!!

Read Full Post »

Nu mai am chef!

Nu mai am chef de prietene false. Nu mai am chef de minciuni. Nu mai am chef de promisiuni încălcate. Nu mai am chef de gustul lacrimilor, de care oricum mi-e greaţă. Nu mai am chef de oameni banali, care nu ştiu să viseze. Nu mai am chef de oameni „plafonaţi”, care au impresia că sunt foarte inventivi. Nu mai am chef de vorbe goale. Nu mai am chef de şuturi în cur ca s-o iau de la capăt. Nu mai am chef de anumite feţe. Nu mai am chef de falsitatea unor oameni. Nu mai am chef de oamenii cu bani, care cred că orice se poate cumpăra. Nu mai am chef de cretinii care nu ştiu să îşi calce pe orgoliu. Nu mai am chef de oamenii care nu ştiu să piardă. Nu mai am chef de oamenii care nu ştiu să spună „Îmi pare rău!”. Nu mai am chef de ipocriţi. Nu mai am chef de oamenii cu două feţe. Nu mai am chef de ăia care m-au lăsat baltă atunci când am avut nevoie de ei. Nu mai am chef să mi se spună să „nu mă stresez”. Nu mai am chef să joc după cum cântă alţii. Nu mai am chef să mi se dea lecţii de muzică. Nu mai am chef să ascult ce le place altora. Nu mai am chef să mă cenzurez în faţa unor oameni cărora nu le datorez nimic. Nu mai am chef să fiu „aia bună” tot timpul. Nu mai am chef să trebuiască să iert. Nu mai am chef să tac, atunci când am ceva de zis. Nu mai am chef să nu dau un pumn cuiva care mă calcă pe bombeu. Nu mai am chef să răspund cu demnitate jignirilor. Nu mai am chef să fiu „aia sensibilă”. Nu mai am chef să o iau razna. Nu mai am chef să suport răutăţile celor din jur. Nu mai am chef de locul doi. Nu mai am chef să renunţ la ce-mi place. Nu mai am chef să am coşmaruri noaptea. Nu mai am chef să nu mă răzbun. Nu mai am chef să fiu sinceră cu oamenicare numă merită. Nu mai am chef să ţin cu dinţii de o iluzie. Nu mai am chef de râsetele lor idioate. Nu mai am chefde oamenii lipsiţi de sensibilitate. Nu mai am chef de glumele lor proaste.Nu mai am chef să cred în cineva vreodată. Nu mai am chefsă fiu înţeleasă de oricine altcineva. Nu mai am chef să stau acum în casă…

E trecut de miezulnopţii.Am chef să mă plimb. Am chef să plec în lume. Am chefsăfiu cu gândul meu. Am chef să îmi adun ultimele puteri. Am chef să pun punct. Şi să o iau de la capăt. Am chef de cineva ca mine.

Read Full Post »

Older Posts »