Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2006

Azi m-am uitat la detaliile din jurul meu. De mult nu le mai observasem. În ultimul timp am privit totul în ansamblu. Lumea din jurul meu era un imens tablou care arăta – în funcţie de starea mea de spirit – ori foarte frumos, ori foarte urât. Nu conta că în tabloul acela frumos era o pată de culoare gri care „strica” pictura. Nu avea importanţă nici fluturele superb care se iţea în tabloul meu urât. Ansamblul era important, iar detaliile… nesemnificative!

Azi, într-o însorită zi de aprilie, am văzut pentru prima dată mai mult. Am privit cu mai multă atenţie în jurul meu. Şi mi-a plăcut ceea ce am văzut. Mi-au plăcut copilaşii din Botanic care au vrut să ne „atace” pe mine şi pe Mihai. Mi-a plăcut fetiţa care mi-a „furat” coroniţa de păpădii (şi căreia i-am „furat”, mai apoi, nişte fotografii). Mi-au plăcut copacii înfloriţi din parcurile Timişoarei. Mi-a plăcut soarele care mi-a mângâiat obrajii. Şi mi-a plăcut mirosul proaspăt de iarbă… Ah, toate mi-au plăcut!

Doamne, cât de importante sunt detaliile din viaţa noastră! Ferice de cei care ştiu să le vadă în tot şi în toate!Ferice de cei care pot zâmbi în faţa unui tablou sinistru doar pentru că au observat undeva, în dreapta, jos, o mică pată de culoare verde aprins! Şi ferice de mine, căci azi, 15 aprilie, am reuşit să văd, în sfârşit!

Anunțuri

Read Full Post »

Desenele copilăriei

Într-o zi ploioasă ca asta, am căutat o poză pe net. Şi am găsit-o. Îmi era dor de ea, de fata din imagine… Sper că o recunoaşteţi, fetelor! Îmi amintesc cu mare drag cum o desenam pe asfaltul din faţa blocului… cu două codiţe scurte, blonde, cu un breton cu cinci „colţişori”, cu nişte ochi mari, mari de tot… Cine o desena mai frumos? Păi era o fată, Geneva, vecină cu mine, care tare frumos o mai desena! (eu eram pe locul 2)

Pe la ora 7 seara se auzea gura lu’ Omama (aka bunică-mea) strigând ca disperata: „Ralucaaa, deseneee!” Dar să nu credeţi că doar gura lu’ bunică-mea se auzea, nuuu! Imediat apărea mama lu’ Inu la geam, care, şi ea, tot despre aceeaşi „problemă” glăsuia. Numai că Inu era deja „inivitat” altundeva: la mine!!! Şi nu numai el, ci toţi copiii de la bloc. Pentru că eu eram mai „jmecheră”: aveam televizor color!!! Era o minunăţie pe atunci şi tare ne mai plăcea să ne uităm cu toţii la desene… Eram eu, Anca Ispas (între timp căsătorită), Andreea Popescu (plecată în Canada), Inu (electrician acum), Nicu (încă nu a terminat liceul, a rămas de vreo 3 ori)… Ce gaşcă de nebuni aveam!

Dar să nu credeţi că doar la Sandy Bell ne-am uitat, da, de unde! A urmat Kendy, Voltron, Mica Sirenă (aia blondă, nu Arielle), Captain Planet şi mulţi alţii. Astea erau desenele de pe TVR 1 de la 7 seara. Şi tare ne mai plăceau! Şi nu-mi mai aduc acum aminte acum ce desene ne mai plăceau în copilărie… erau multe, multe şi faine. Dacă vă mai amintiţi voi, aştept să-mi scrieţi…

P.S. Ştie careva cum se numea băiatul – iubitul lu’ Sandy? Eu ştiu! Şi a fost careva din voi, vreodată, îndrăgostit/ă de vreun presonaj animat? Image

Read Full Post »

Un prieten de-al meu scria ieri nişte chestii cam touching despre EGOISM… Chestii care m-au atins, pentru că m-am recunoscut într-una din „poveştile” lui. O binecunoscută poveste, care a fost, cândva, a mea, a ta, a noastră. „Povestea” lui mi-a trezit nişte amintiri ascunse pe undeva, prin suflet. Mi-a răscolit nişte amintiri şi m-a determinat să meditez asupra unei probleme care de muuult nu mi-a mai dat bătăi de cap.

Mă gândesc de ieri dacă poate exista o relaţie de pură prietenie între un bărbat şi o femeie. Mă gândesc… da, încă nu am găsit un răspuns! Nu ştiu, zău, nu ştiu dacă se poate. Cunosc multe cazuri în care s-a ajuns de la o simplă prietenie la un alt fel de relaţie. Cunosc, de asemenea, cazuri, în care cei doi iubiţi s-au despărţit, devenind cei mai buni prieteni. La varianta 1, dragostea odată destrămată nu a mai putut fi transformată în prietenia de dinainte; la varianta 2, prietenia nu excludea în totalitate sentimentul mai profund… de iubire.

Încet-încet ajung la concluzia că nu poate exista prietenie adevărată între un bărbat şi o femeie. Am avut mulţi prieteni de sex opus, dar la un moment dat am simţit altceva din partea lor, „mai mult”… Sau poate am simţit eu asta pentru ei, alteori!

Am întrebat nişte oameni care au renunţat la iubire şi au rămas prieteni dacă se mai iubesc în sensul acela… Mi-au spus că nu. Dar eu nu cred, pentru că eu nu am văzut relaţie mai frumoasă ca a lor. Se simte când doi oameni se iubesc… Ce trist…

Încă nu am o concluzie. Vreau să aud păreri, cât mai multe păreri. Eu nu cred într-o prietenie sinceră între femei şi bărbaţi. Vreau să mă faceţi să mă răzgândesc sau să îmi întăriţi părerea.

Pup U!!!

Read Full Post »

La fel?

Există lucruri care rămân o viaţă întreagă „la fel”? Există relaţii care sunt – după ani – „la fel” ca-n prima zi? „La fel”…

Nu, nimic nu rămâne „la fel”. Nici lucrurile, nici oamenii, nici relaţiile. Toate astea se transformă cu fiecare zi ce trece. Unele lucruri devin mai bune, altele mai rele. Dar „la fel” nu rămân, asta e cert. Mi-am dat seama de chestia asta privindu-mă pe mine în nişte fotografii prăfuite. Eram alta „atunci”. Nu mă mai recunoşteam. M-am schimbat atât fizic destul de mult, cât şi psihic (mai ales – sunt mai nebună, vorba unei „prietene” Image).

Şi atunci, de ce se pripesc unii oameni să afirme că se iubesc „la fel” ca-n prima zi – cea în care s-au îndrăgostit? Nu se mai iubesc „la fel”. Azi mi-am dat seama că o iubire pe care o păstrez în suflet de aproape doi ani nu mai e „la fel”. Amintindu-mi cum a fost la început, am realizat că „la fel”, cu siguranţă, nu mai este.

Numai că faza asta cu „la fel” are o mică „gaură”. Prin care lasă loc dubiilor şi interpretărilor. Azi, sărutându-l, am simţit „la fel” ca atunci. Şi nu voi uita niciodată cum a fost atunci… Sunt amintirile care ne determină să credem că e „la fel”. Da, sunt momente în care e „la fel”. Sunt clipe în care – eu, spre exemplu – mă întorc şi 10 ani în timp, pentru a deveni „la fel” ca atunci… Dar e mirajul clipei, care dispare cu clipa ce vine în graba mare…

Ce absurd mi se pare acum sfatul „Rămâi aşa cum eşti!” – Rămâi „la fel”! Cum să rămâi la fel, când eşti blestemat să evoluezi? Când ţi-e sortit să te schimbi pentru a nu mai putea fi niciodată „la fel”? Nimic numai poate fi ce-a fost…

Read Full Post »