Când pasiunea s-a stins şi obişnuinţa a primit undă verde, totul se năruie. Încet, dar sigur.
Când nu mai ai “timp” sau “bani” să trimiţi acel SMS mult după miezul nopţii, în care să-i spui că e tot ce ai mai scump pe lumea asta…
Când nu te interesează unde e şi cu cine, în ce loc din această lume mare, în ce circumstanţe şi la a câta bere…
Când nu mai suni doar să-i auzi vocea, ci suni pentru că ai nevoie de ceva, pentru că ai nevoie să te ajute într-un fel sau altul…
Când începi să judeci şi să critici, în loc să lauzi şi să te mândreşti…
Când uiţi că e acolo undeva, când s-a pierdut în sufletul tău atât de adânc încât îţi aminteşti după muuult timp că se ascunde undeva pe acolo…
Când nu există nici o soluţie să fiţi împreună, pentru că, oarecum, tu de fapt nu îţi doreşti asta…
Când devii comod şi nu-ţi mai pasă cum arăţi, când nu te mai îngrijeşti pentru că ştii că oricum e acolo…
Când ţi-e egal dacă te sună sau nu, de fapt, când încep să te deranjeze telefoanele…
Când auzindu-i vocea simţi că îţi creşte tensiunea şi dacă n-ai fi între prieteni, poate ţi-ar veni să vomiţi…
ATUNCI MĂCAR ŞTII O CHESTIE. NU LĂSA OBIŞNUINŢA SĂ ÎNLOCUIASCĂ PASIUNEA. DĂ-I DRUMUL, DĂ-I ARIPI SĂ ZBOARE. ŞI NU AŞTEPTA SĂ SE ÎNTOARCĂ VREODATĂ LA TINE.
Corect, dacă simți toate căcaturile înșirate mai sus dă-i drumul, nu trage de timp și nu te minți alături de el că poate mai merge. Altfel cine știe ce pățești când îți află adevăratele gânduri.