Să nu uiţi niciodată ultimele cuvinte pe care ţi le-am spus atunci când am decis să nu ne mai vedem.
Să nu uiţi niciodată că ţi-am spus ceva sincer atunci, sincer şi din inimă.
Să nu uiţi niciodată că există inimi care bat la mulţi kilometri depărtare şi totuşi una pentru cealaltă. Şi asta, deşi au decis că e mai bine aşa.
Să nu uiţi niciodată că de prea multe ori oamenii se complac şi se obişnuiesc unul cu celălalt, dar nu se iubesc. Poartă în suflete o iluzie a unei iubiri pe care ori au pierdut-o, ori n-au avut norocul s-o cunoască niciodată.
Să nu uiţi niciodată că lucrurile simple nu sunt întotdeauna şi cele care te fac cu adevărat fericit.
Să nu uiţi niciodată că alegând drumul mai puţin anevoios nu eşti neapărat şi la fel de fericit atunci când ai ajuns pe vârf.
Să nu uiţi niciodată că sentimentele se cumpără. Şi că banu-i ochiul dracului. Şi că mulţi se lasă orbiţi de puterea lui şi i se închină. Deşi e cea mai mare prostie să crezi că banii sunt totul.
Să nu uiţi niciodată că fiecare om duce în mormânt o dragoste neîmplinită.
Să nu uiţi niciodată că oamenii care sunt aproape de tine nu îţi sunt neapărat şi prieteni. De multe ori, un prieten vechi simte mult mai bine ce simţi şi ce te roade, chiar şi de la kilometri distanţă.
Să nu uiţi niciodată că alegerile pe care le faci nu trebuie să le faci din orgoliu.
Să nu uiţi niciodată că a renunţa la ceva e o dovadă de slăbiciune. De cele mai multe ori, renunţarea la ceva ce îţi place e o dovadă de tărie.
Să nu uiţi niciodată că frumuseţea nu înseamnă nimic, dacă în suflet şi în minte bate vântul. Şi că oricum e trecătoare.
Să nu uiţi niciodată că eşti puternic şi că vei putea să te ridici şi singur atunci când nimeni nu-ţi este alături.
Să nu uiţi niciodată să-i faci pe oameni să zâmbească şi să-i faci astfel fericiţi. E important. Trăind printre zâmbete vei reuşi să-ţi creezi mult mai uşor iluzia fericirii. Chiar dacă în suflet ai amintiri dureroase.